EVENIMENT
FOTO: Impact violent între două autoturisme într-o localitate din Argeș. Patru persoane au fost rănite
Un accident rutier a avut locmiercuri noaptea, în localitatea Lerești, județul Argeș. Patru persoane au fost rănite după coliziunea dintre două autoturisme. În urma impactului puternic una dintre mașini s-a răsturnat.

Potrivitr ISU Argeș, pompierii din cadrul detașamentului câmpulung au intervenit cu O autospecială de stingere cu apa si spuma, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și în sprijinul lor, au fost alocate două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță județean, la un accident rutier produs între două autoturisme.

În urma evenimentului, au rezultat 4 victime, 3 preluate de echipajele SAJ și una preluată de echipajul SMURD, victima a suferit răni la nivelul capului.
Polițiștii efectuează cerecetări pentru a stabili cauzele prin care s-a produs accidentul
EVENIMENT
Curtea Constituțională a României dezbate sesizările privind legea pensiilor private. Prevederi contestate
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizările în legătură cu legea privind plata pensiilor private. Acestea au fost depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție și AUR.
Judecătorii Instanței supreme au decis să sesizeze CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din piloanele II și III, potrivit Agerpres.
Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament. Acesta prevede că persoanele care optează să retragă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Percheziții în județul Cluj într-un dosar de delapidare. Un bărbat din Fizeșu Gherlii, reținut
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Trei deținuți ai Penitenciarului Aiud, trimiși în judecată după ce au bătut un coleg de celulă. Cazul, vechi de mai bine de 5 ani
Trei foști deținuți ai Penitenciarului Aiud au fost trimiși în judecată la mai bine de cinci ani de la comiterea unei fapte penale chiar în interiorul închisorii. Mai exact au fost trimiși în judecată după ce au bătut și înțepat cu un cuțit un alt deținut.
În urmă cu șapte luni, magistrații Judecătoriei Aiud au decis să închidă dosarul față de doi dintre inculpați, iar pe al treilea să îl condamne la o amendă penală de 2000 de lei. Însă procurorii au făcut…
Citește mai mult pe Alba24.ro


