EVENIMENT
FOTO: Incendiu într-o clădire dezafectată din Sebeș. Intervin pompierii și voluntarii
Detașamentul de Pompieri Sebeș a fost solicitat să intervină marți, în jurul orei 19:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deșeuri menajere, aflate într-o clădire dezafectată din municipiul Sebeș, pe strada Mihail Kogălniceanu, în zona PROFI.
La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), sprijiniți de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sebeș.


Cauza probabilă a izbucnirii focului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, piețele internaționale fiind mai optimiste în ceea ce privește încetarea agresiunii Rusiei în Ucraina.
Ședința din marțea aceasta, a fost cea de a patra consecutivă de depreciere pentru euro, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Leul se apreciază
Media euro a coborât…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
“Rabla” revine în septembrie cu o finanțare de 200 de milioane de lei. Voucherele vor fi mai mici
Programul „Rabla” va fi relansat în luna septembrie, cu un buget de 200 milioane lei și reguli noi, potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Ghidul de finanțare actualizat va fi lansat în consultare publică până la finalul acestei săptămâni.
“Rabla” revine cu vouchere mai mici
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care permite continuarea programului, cu accent pe reducerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula. Activitatea se poate prelungi până la 70 de ani, dar fără pensie. OUG în dezbatere
Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula: Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul, iar măsura s-ar aplica inclusiv polițiștilor. Un proiect de lege prevede că angajații cu decizie de pensionare își pot prelungi activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul în orice instituție publică sau companie/regie de stat, transmite Antena 3 CNN.
Astfel, nu va încasa pensie în același timp cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pachetul 2 de măsuri ar putea fi adoptat săptămâna următoare prin asumarea răspunderii. Ce conține
Cel de-al doilea pachet de măsuri care va conține reforma companiilor de stat, a administrației publice, a pensiilor magistraților, dar și introducerea unor noi taxe, ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Guvern. PNL a votat în unanimitate să susţină acest Pachet 2 de măsuri, prin asumarea Guvernului.
„Undeva săptămâna viitoare, nu pot să vă spun o zi foarte clară, dar probabil marţi, miercuri, joi este foarte probabil ca premierul să vină şi să susţină acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro

