EVENIMENT
FOTO: Incendiu la o policlinică privată din Arad, posibil provocat de fulger
Un incendiu ce ar fi fost provocat de fulger a izbucnit, joi după-amiază, la o policlinică privată din municipiul Arad, o clădire nouă care urma să se deschidă pentru pacienţi în zilele următoare, iar cei câţiva angajaţi din interior s-au autoevacuat şi nu există răniţi.
Pompierii arădeni au intervenit după câteva minute de la apelul la 112, policlinica fiind situată pe aceeaşi stradă cu unitatea.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta la acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate cât şi la restul clădirii.
FOTO: Incendiu la o policlinică privată din Arad, posibil provocat de fulger: nu sunt victime
"Nu sunt înregistrate victime, toate persoanele din clădire s-au autoevacuat înainte ca forţele de intervenţie să ajungă. În acest moment, incendiul este localizat, nu mai exista posibilitate de propagare. Se acţionează pentru stingere", a transmis ISU.
Pompierii spun că incendiul a izbucnit imediat după un fulger puternic, aceasta fiind cel mai probabil cauza.
ISU Arad a transmis că în perioada 1 septembrie ora 12:00 - 2 septembrie ora 21:00 judeţul se află sub incidenţa avertizării meteorologice cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ. În intervalul menţionat sunt prognozate perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi ploi abundente. Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp, 40-60 l/mp. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei
De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare
Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.
Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.
Cupa României și Cupa Județeană
Returul sezonului competițional 2025/26 va debuta în prima zi a lunii martie cu faza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
HARTA: O nouă răcire accentuată a vremii. Ninsori și vânt puternic în mai multe regiuni începând de duminică noaptea
După câteva zile mai blânde în care s-a arătat puțin și soarele, meteorologii de la ANM anunță pentru următoarea perioadă o nouă răcire accentuată a vremii, ninsori în mai multe regiuni și vânt puternic cu cod galben. Începând din de duminică spre luni ( 15-16 februarie) vremea rea își va face simțită prezența, meteorologii avertizând că, până luni, se vor înregistra precipitații în aproape întreaga ţară, iar la munte acestea vor fi sub formă de ninsoare şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: ACCIDENT rutier pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. Impact între două mașini
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:35, pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe breteaua de intrare pe autostrada A10 din municipiul Aiud.


În accident sunt două autoturisme implicate, fără persoane încarcerate.
Pompierii intervin cu o autospecială...
Citește mai mult pe Alba24.ro
