EVENIMENT
FOTO: Incendiu produs într-o localitate din Vrancea. Un bărbat a ajuns la spital. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 3 ore
Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, la o casă aflată într-o localitate din Vrancea. Un bărbat a fost transportat la spital.
Potrivit ISU Vrancea, un astfel de eveniment nefericit, generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, s-a produs luni, 20 martie 2023, în jurul orei 00:20, la o locuință din comuna Slobozia Ciorăști.
După anunțarea incendiului la numărul unic de urgență 112, pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD.
Forțele de intervenție au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Slobozia Ciorăști.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, la locul indicat flăcările se manifestau violent atât la nivelul întregului acoperiș, cât și în interiorul locuinței.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite după mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările.
În urma evenimentului au ars: 150 metri pătrați din acoperișul locuinței și s-au deteriorat bunuri de uz casnic și mobilier din 4 camere.
Pe timpul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 52 de ani, care a suferit atac de panică și ușoară intoxicație cu fum.
Ulterior, pacientul a fost preluat și transportat cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.
Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.
Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și - prin urmare - vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.
Mă loveam de verbul ăsta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu
Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu, cât și la dublu.
Sportiva din China, Yue Yuan, a reușit una dintre cele mai importante victorii ale zilei, eliminând-o în trei seturi pe Antonia Ruzic, cap de serie numărul șase al turneului. Deși jucătoarea din Croația a început mai bine...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
