EVENIMENT
UPDATE FOTO: Incident grav într-o localitate din județul Brăila. Trei persoane au rămas blocate într-o fântână, una dintre ele a decedat
Un incident grav a avut loc, sâmbătă după-amiază în localitatea Valea Cânepii din județul Brăila. Trei persoane rămas blocate într-o fântână. Una dintre ele a decedat.
Potrivit ISU Brăila, pompierii au intervenit pentru salvarea două persoane căzute într-o fântână, aflată într-o gospodărie, în localitatea Valea Cânepii.
UPDATE: Ora 18.20: Persoana resuscitată, un bărbat de 45 de ani a fost declarat decedat de către echipajul SAJ medic. Acesta a fost preluat se Serviciul de Medicină Legală.
Au intrat să monteze o motopompă.
Cele două persoane, de 46 și 53 de ani au fost scoase de pompieri și predate la ambulanțele SAJ.

FOTO: Incident grav în localitatea Valea Cânepii, județul Brăila: Starea victimelor
O persoană a fost transportată la UPU, iar celei de-a doua i se aplică manevre de resuscitare la fața locului.
Din primele date, a existat și a trei persoană în fântână care a intrat după cei doi, a rămas blocată și ea dar a fost scoasa de cetățeni până la sosirea echipajelor de intervenție.

A primit și aceasta îngrijiri deoarece era semiconștientă. Aceasta a fost și ea transportată la spital.

Conform sursei citate, la fața locului au intervenit pompierii cu autospecială de stingere cu apă și spumă o descarcerare o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
Stire in actualizare
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) anunţa că, în cursul nopţii trecute, 25 de localităţi din judeţul Cluj erau afectate de lipsa curentului electic.
25 de localităţi din Cluj fără curent electric
“În urma condițiilor meteo extreme din ultimele 24 de ore ( cod portocaliu și galben de intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, polei), au fost afectate parțial instalațiile din aria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Cum au decurs acțiunile de deszăpezire la Alba Iulia, în noaptea de sâmbătă spre duminică
Acțiunea de deszăpezire a continuat și în noaptea de sâmbătă spre duminică ( 3 spre 4 ianuarie 2026) la Alba Iulia. Reprezentanții primăriei au transmis către alba24.ro mai multe video-uri în care apar autoutilitarele firmei de salubrizare care se ocupă de deszăpezirea în oraș.
Asta după ce asupra administrației locale și a direcției care se ocupă de deszăpezirea din oraș ”s-a revărsat un val” de critici din partea localnicilor din oraș. Val de critici bine...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cod portocaliu ANM: ninsori abundente și viscol, în Alba și alte trei județe. Strat de zăpada de până la 30 cm
ANM a emis duminică mai multe avertizări Cod portocaliu și Cod galben de ninsori, care afectează o mare parte din țară. Se va depune un strat de zăpadă ce ajunge până la 30 de centimetri.
Codul portocaliu vizează zone montane din județele Alba, Gorj, Caraș-Severin și Mehedinți. Avertizarea este în vigoare de duminică dimineață până luni la ora 10.00.
În aceste zone temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25-30 cm, iar la altitudini mari...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cine deszăpezește străzile din Alba Iulia? Licitația în valoare de 33 milioane de lei a fost anulată. Cum motivează Primăria
Primăria municipiului Alba Iulia lansa în 2024 o licitație în SEAP în valoare de 33, 5 milioane de lei. Obiectul contractului scos la licitație era curățenia stradală și deszăpezirea orașului în următorii cinci ani.
Drept urmare contractul era unul cu miză mare. La licitația lansată în SEAP pe 10 septembrie 2024 au participat mai multe firme, a precizat pentru alba24.ro, Claudiu Nemeș.
Însă parte dintre acestea au făcut contestații și au cerut calarificări legate de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
