EVENIMENT
FOTO: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă are primele nave multifuncţionale noi din ultimii 30 de ani
Miercuri, în şantierul naval din Galaţi a avut loc ceremonia de lansare la apă a celei de-a noua nave de salvare şi stingere incendii, destinată lucrătorilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, aceasta marchează o etapă importantă pentru instituţie, fiind primele nave noi în ultimii aproape 30 de ani.
Nava multirol, capabilă să desfăşoare activităţi specifice operaţiunilor de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă pe mare, inclusiv stingerea incendiilor, fără să fie aprovizionată timp de trei zile, are o capacitate de salvare de 50 de persoane.
"Pompierii noştri au avut capabilităţi de intervenţie pe mare acum aproximativ 30 de ani, capabilităţi care au fost casate şi neînlocuite.
Am solicitat prietenilor noştri din Marina franceză să vină să facă această analiză, dacă trebuie să ajungem din nou pe mare sau dacă ce avem acum e suficient.

Concluzia acestei analize este că revenirea pompierilor pe mare cu capabilităţi de stingere, de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, de căutare salvare e una foarte importantă, lucru pe care-l facem la acest moment, folosind fonduri europene cu cofinanţare din partea bugetului de stat de 15% şi implementând proiecte pe care le-am conceput împreună cu colegi de la IGSU în 2017 pentru a acoperi nevoile noastre pe trei zone, zona aeriană, terestră şi cea maritimă şi fluvială", a declarat, în timpul lansării, şeful DSU, Raed Arafat.
El a mai spus că alte trei nave, de dimensiuni mai reduse, urmează să fie livrate pentru intervenţii în Deltă şi pe Dunăre, în luna noiembrie urmând să fie puse la dispoziţie şi elicoptere Black Hawk.

"Venirea elicopterelor Black Hawk care urmează să ajungă prin noiembrie va face structura complementară de intervenţie între intervenţia pe calea aerului în zona Mării Negre şi intervenţia maritimă care va fi în cooperare cu alte structuri cum sunt Poliţia de Frontieră, Garda de Coastă şi alte agenţii cu responsabilităţi în acest sens", a menţionat secretarul de stat Raed Arafat.
La rândul său, inspectorul general al IGSU, general Dan Paul Iamandi, a subliniat importanţa navei lansate miercuri la apă.
"Festivitatea de azi (miercuri, n.red.) reprezintă o nouă etapă semnificativă în dezvoltarea şi consolidarea capacităţii noastre de intervenţie pe mare şi e o dovadă clară a angajamentului nostru pentru protejarea vieţii, indiferent de mediul în care se află", a generalul Iamandi.

Nava lansată miercuri la apă poate să opereze în toate anotimpurile, în Marea Neagră şi Marea Mediterană, a fost proiectată, echipată şi construită pentru o durată de viaţă de minim 30 de ani şi este echipată cu o platformă de transfer pentru aparate de zbor.
Prima navă a fost lansată la apă în data de 30 iunie, aceasta având capabilităţi pentru executarea misiunilor de căutare şi salvare pe mare.
Cele două nave au fost realizate în cadrul proiectului "Viziune 2020" al cărui contract de finanţare s-a semnat în luna octombrie a anului trecut.
Proiectul finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2021 are o valoare totală de aproximativ 45 de milioane de euro. Agerpres
EVENIMENT
Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație
După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.
Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.
Genetica, rol de 50% în durata vieții
Un nou studiu indică un rol mult mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.
Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
