EVENIMENT
FOTO: Inspectorii ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,6 milioane de lei în urma controalelor efectuate în perioada minivacanţei de 1 Mai
Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în timpul minivacanței de 1 Mai, inspectorii sanitar-veterinari au efectuat controale și au impus amenzi în valoare totală de peste 1,6 milioane de lei.
"Acţiunea, desfăşurată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) la nivel naţional, s-a concretizat prin verificarea a 1.285 de obiective autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

La acţiunea coordonată de conducerea ANSVSA au participat inspectori din cadrul ANSVSA şi din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene.

Abaterile constatate de inspectorii ANSVSA au fost sancţionate prin aplicarea a 224 de amenzi contravenţionale, care au totalizat 1.615.100 de lei. Au fost emise 6 ordonanţe pentru suspendarea activităţii şi 6 ordonanţe pentru încetarea activităţii", se spune în comunicat.
Conform sursei citate, în perioada 28 - 29 aprilie, controalele inspectorilor ANSVSA au vizat: 723 de unităţi de alimentaţie publică, 93 de pensiuni turistice, 16 unităţi de tip catering, 42 de unităţi de cofetărie/patiserie, 55 de laboratoare de cofetărie, 90 de unităţi tip supermarket/hipermarket, 165 de magazine alimentare şi 101 de alte tipuri de unităţi.
Pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare şi a proteja sănătatea consumatorilor, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au controlat condiţiile de igienă în care sunt recepţionate, depozitate, preparate şi valorificate diverse sortimente de produse alimentare şi preparate culinare destinate consumului uman.

De asemenea, a fost confiscată şi denaturată o cantitate de 344 de kg de produse alimentare (carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte, ouă, produse lactate şi produse compuse), produse care prezentau un potenţial risc pentru sănătatea consumatorilor.
Principalele neconformităţi identificate şi sancţionate au fost: lipsa documentelor de înregistrare; nerespectarea cerinţelor de igienă; produse expirate; etichetarea necorespunzătoare; comercializarea produselor fără respectarea condiţiilor de temperatură; lipsa documentelor pentru demonstrarea trasabilităţii.
Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, ANSVSA pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon al "Call Center"-ului instituţiei - 0800 826 787 - care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie. Agerpres
sursa foto: Facebook / Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
EVENIMENT
Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj.
”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case.
La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.


Misiunea pompierilor este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie.
David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți.
Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.
Aurelian va urca iar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
S-au încheiat calificările turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Începe bătălia pentru marele trofeu
Duminică, la BTarena, s-au tras cortinele peste meciurile de calificare ale turneului Transylvania Open WTA250, iar ultimele bilete pentru tabloul principal au fost adjudecate după confruntări spectaculoase pe ambele terenuri.
Pe terenul central, Lucrezia Stefanini a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Tamara Zidansek, scor 6-1, 5-7, 6-0, într-un meci dominat clar în momentele-cheie.

Tot aici, Daria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
