EVENIMENT
FOTO: Intervenție năucitoare în Suceava. Un bătrân de 88 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri
Pompierii din Suceava au intervenit joi pentru salvarea unui bărbat de 88 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri. Pentru că diametrul era foarte mic, pompierii au echipat și au asigurat un voluntar care a coborât în fântână.
Potrivit ISU Suceava, incidentul a avut loc în satul Mironu, comuna Valea Moldovei.

Bărbatul de 88 de ani a căzut într-o fântână construită din tuburi, cu o adâncime de 22 de metri și cu diametrul la suprafață de doar 50 de centimetri, fiind mai redus spre bază, formând un con.
„Din cauza diametrului redus, pompierii militari au echipat și au asigurat un voluntar din localitate, cu o talie care i-a permis acestuia să ajungă la victimă. După ce voluntarul a coborât în fântână și a asigurat bătrânul, cei doi au fost extrași la suprafață de pompieri”, au transmis pompierii.

Victima, în stare de semiconștiență, a fost preluată de un echipaj de prim ajutor, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Sursă: Mediafax
EVENIMENT
Protest față de atitudinea ministrului Sănătății la Cluj. A refuzat invitația de a vizita Institutul de Urologie și Transplant
Conducerea Institului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca protestează față de atitudinea ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, prezent, vineri, la Cluj.
”Ne exprimăm regretul că, în pofida invitațiilor repetate adresate Ministerului Sănătății, domnul ministru nu a găsit până în prezent disponibilitatea de a vizita Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Elevi de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș, în vizită la un schimb de bune practici în Ankara, Turcia
Elevi de la specializarea fotbal masculin, grupa valorică A, a Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș au efectuat în perioada 7-12 decembrie o vizită la un schimb de bune practici în Ankara, Turcia.
Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș este școală parteneră în proiectul Erasmus+, „Pass, Attack, Shoot, Score!”, un parteneriat de educație școlară pentru licee cu program sportiv din Turcia, România și Bulgaria și o școală profesională de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Expoziție documentară "Elena Pogan la centenar", la Biblioteca Județeană Alba. Omagiu adus profesoarei care a dat viață tulnicului
Expoziția documentară „Elena Pogan la centenar”, un omagiu adus profesoarei care a dat viață tulnicului în Munții Apuseni, va fi deschisă publicului de vineri, 12 decembrie, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia.
Anul acesta, la 20 iunie, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea sa.
Expoziția cuprinde fotografii inedite din activitatea tulnicăreselor din Târsa, recuperate de pe diapozitive, pagini din presa vremii și cărți în care au apărut Elena Pogan și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Chirurgul Nadim Al-Hajjar, profesor emerit al UMF Cluj: Ești vedetă când unul dintre elevii tăi devine mai bun decât tine
Profesorul Al-Hajjar pare venit de pe altă planetă în lumea medicală clujeană/românească unde totul, sau aproape totul, se transformă, încet dar sigur, în business și tabele de Excell cu indicatori de rentabilitate a suferinței pacientului. Într-un anume fel doctorul Nadim Al-Hajjar chiar e venit din altă lume, ajungând la Cluj din Siria, ca student la medicină la începutul anilor 80. Îmi spunea în podcastul Cluj24…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




