Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani vă invită, sâmbătă, 30 aprilie 2022, ora 18.00 la spectacolul „Ivan Turbincă” de Ion Creangă.
Spectacolul “Ivan Turbincă” este o dramatizare a regizorului Ion Sapdaru după unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români – Ion Creangă. Povestea este transformată dintr-un basm într-o metaforă a destinului uman, dar mai ales, o meditaţie pe tema relaţiei omului cu moartea. Dorinţa protagonistului de “a opri timpul” se izbeşte inevitabil de perspectiva unei veşnicii plictisitoare şi chinuitoare deopotrivă, astfel încât finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare refuzată de divinitate. Episoadele de meditaţie filosofică sunt alternate cu multiple momente specifice folclorului românesc.Astfel, sunt înserate dansuri tradiționale, care sunt susținute de muzica populară, specifică mai ales zonei din care provine teatrul nostru.De asemenea sunt folosite elemente din teatrul cu măști, tradiție care aparține patrimoniului național românesc.
Regia: Ion Sapdaru
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Coregrafia: Victoria Bucun
Măști: Gelu Rîșca
Distribuția: Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Alexandra Acalfoae, Mirela Nistor, Petronela Chiribuţă, Silvia Răileanu, Bogdan Muncaciu, Cezar Amitroaei, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză, Alexandru Dobinciuc, Răzvan Amitroaei
Pret bilet – 30 lei; 15 lei – elevi, studenți, pensionari.
Biletele se găsesc la:
– Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00
– Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821
Program: 12.00 – 16.00, de marți până vineri, sâmbătă și duminică de la 16.00 la 18.00.
Selecționata de fotbal a României a fost repartizată în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, ediția 2026/2027, alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia, potrivit tragerii la sorți efectuate joi seara, la Bruxelles, relatează agerpres.ro.
România vine din postura de câștigătoare a Grupei C2 în ediția 2024/25 (cu Kosovo, Cipru și Lituania), cu victorii pe linie.
În Grupa B4, în locul Suediei trebuia să fie Kosovo, dar una dintre condițiile...
Primele două comune din ţară care au decis să se unească şi să treacă mai uşor peste criza provocată de guvernul condus de Ilie Bolojan sunt din judeţul Satu Mare, relatează alba24.ro.
Negocierile pentru unificare au fost demarate de către deputatul Adrian Cozma, preşedinte PNL Satu Mare, împreună cu cei doi edili, Cornea Mare Nicolae din Socond şi Ioan Bartok Gurzău din Beltiug. Noua localitate se va numi Beltiug.
O poveste simplă, dar plină de emoție, reușește să aducă lumină și speranță într-o comunitate din județul Botoșani. Ianis Corduneanu, mijlocaș crescut la Viitorul Avrămeni, a purtat cu el tricoul echipei pe două dintre cele mai cunoscute stadioane ale fotbalului mondial – San Siro din Milano și, recent, Camp Nou din Barcelona.
Pentru mulți, sunt doar locuri legendare ale sportului. Pentru un copil care a început să viseze pe un teren din...
Creativitatea, răbdarea și bucuria descoperirii s-au împletit într-o experiență specială trăită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, care au participat la un atelier de modelaj din lut organizat în cadrul Proiectului PNRAS. Activitatea a oferit copiilor șansa de a-și exprima liber imaginația și de a transforma un material simplu într-o poveste modelată cu propriile mâini.
Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor, elevii...