Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Mașină căzută în albia unui râu în județul Cluj

Publicat

Intervenție de salvare a trei persoane căzute cu autoturismul în albia unui pârâu, la o diferență de nivel de circa 3m, în județul Cluj.

Un apel la numărul de urgență 112 a fost înregistrat în jurul orei 15.10, care anunța faptul că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, în apropierea de ieșirea din localitatea Băișoara, și a căzut în albia râului, la o diferență de nivel de circa 3m.

O autospecială și un echipaj SMURD, din cadrul Gărzii de intervenție Băișoara, s-au deplasat de urgență la locul accidentului, iar în momentul sosirii pompierilor, ocupanții, respectiv doi adulți și un copil de trei ani, erau ieșiți în afara acestuia.

Salvatorii au folosit harnașamentele și corditele din dotare pentru a coborî și scoate pe rând familia din albia râului. Femeia a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD, fiind transportată ulterior la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Aceasta prezenta, la prima evaluare, răni ușoare. Bărbatul și copilul au fost consultați de către echipajul SMURD fără a fi transportați la spital.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

LIVE-VIDEO „Crăciun ca-n Alba”. Competiție de preparat produse tradiționale din carne de porc și concert de colinde, la Alba Iulia

Publicat

live video „crăciun ca n alba”. competiție de preparat produse tradiționale din

Echipe de măcelari, bucătari și păstrători ai obiceiurilor de Crăciun se întrec sâmbătă în prepararea produselor tradiționale de sărbători, în cadrul evenimentului „Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust”, desfășurat la Alba Iulia.

Încă de la primele ore ale dimineții, participanții s-au adunat în parcarea Restaurantului „Hanul dintre Sălcii”, la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș, pentru a pregăti preparate tradiționale din carne de porc, conform rețetelor...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cluj-Napoca, epicentrul unui turneu exploziv. FITTONIA și Reverse The Moment închid un an definitoriu

Publicat

fittonia 2 e1766182562796.jpeg






Vineri seara, Cluj-Napoca a fost mai mult decât o oprire de turneu. A fost un punct de descărcare, o celebrare și o confirmare a faptului că scena metalcore din România trăiește unul dintre cele mai puternice momente ale sale. În cadrul turneului național „Breakdowns and Broken Hearts”, FITTONIA și Reverse The Moment au urcat pe scenă, într-un concert care a combinat agresivitatea cu vulnerabilitatea, tehnica cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal într-un local din Roșia Montană. Un tânăr din Dăroaia și o tânără din județul Cluj, REȚINUȚI de polițiști

Publicat

whatsapp image 2021 04 08 at 08.58.32 1.jpeg

Un tânăr de 19 ani din localitatea Dăroaia și o tânără de 19 ani din județul Cluj au fost reținuți de polițiști vineri, după ce au agresat mai multe persoane și au provocat un scandal într-un local din comuna Roșia Montană. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 decembrie 2025, polițiștii Postului de Poliție Roșia Montană au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Dăroaia, județul Alba și o tânără de 19 ani, din...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Tibru, REȚINUT de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu și s-a apropiat de soția sa

Publicat

bărbat din sebeș, prins în timp ce conducea fără permis.

Un bărbat de 65 de ani din Tibru a fost reținut de polițiști după ce a încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu și s-a apropiat de soția sa. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 decembrie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 65 de ani, din localitatea Tibru, județul Alba, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe