EVENIMENT
FOTO: Mașină în flăcări într-o stație de taxare din Ialomița

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, într-o stație de taxare din Giurgeni – Ialomița. Focul ar fi pornit din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor.
Potrivit ISU Ialomița, luni, în jurul orei 15.50, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism, la stația de taxare de la Giurgeni.
La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje de salvatori din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Potrivit sursei citate, cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unei defecțiuni în zona compartimentului motor.
EVENIMENT
120 milioane de euro pentru ambulatoriile de specialitate. Rogobete: „Pacienții vor avea acces rapid la diagnostic și tratament”

„Nu mai așteptăm alți 35 de ani – dezvoltăm acum ambulatoriile de specialitate pentru ca pacienții să aibă acces rapid la diagnostic și tratament, fără internări inutile”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a anunțat lansarea unui nou proiect de investiții în valoare de 120 de milioane de euro, finanțat integral din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia. Show cu foc: Povestea Medusei, care transforma în piatră pe oricine o privea

Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia. Spectacol cu foc: Povestea Medusei, monstrul cu păr de șerpi care transforma în piatră pe oricine îi privea ochii.
Potrivit mitologiei, Medusa, una dintre cele trei Gorgone era o creatură cu păr de șerpi și un aspect înfricoșător, iar oricine îi privea ochii se transforma în piatră.
Totuși, inițial, Medusa a fost o femeie frumoasă. Potrivit legendei, după ce a fost violată de Poseidon într-un templu al zeiței Atena, aceasta a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO: Parada cu torțe, printre cele mai așteptate momente ale Festivalului Roman Apulum de la Alba Iulia

Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia: Parada cu torțe cu peste 300 de reenactori, printre cele mai așteptate momente din ziua a doua.
Momentul de încheiere a celei de a doua zi a festivalului are loc pe Strada Mihai Viteazul.
Totuși, Festivalului Roman Apulum continuă și duminică, 17 august cu mai multe momente speciale, după următorul program:
Program. Duminică, 17 august
10:30 – 17:00 Tabăra antică
- ateliere militare și meșteșugărești (Medicină antică,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Accident grav la Aghireșu. Tânăr în stare critică după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac

Pompierii din cadrul Gărzii Aghireșu au intervenit sâmbătă seară la un accident rutier grav produs în localitatea Aghireșu.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. La locul accidentului au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile. Ocupanții fuseseră scoși din mașină de localnici înainte de sosirea salvatorilor.
Un tânăr a fost grav…
Citește mai mult pe Cluj24.ro