EVENIMENT
FOTO: Mașină înfiptă într-un cap de pod, într-o localitate din Tulcea. Două persoane rănite
Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiaza, între localitățile Baia și Panduru, județul Tulcea. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit cu cu maina de un cap de pod. În urma impactului două persoane au fost rănite
Potrivit ISU Tulcea, în accident a fost implicat un autoturism, în care se aflau două persoane, intrat într-un cap de pod.

La fața locului s-au deplasat de urgență șase salvatori, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și două ambulanțe SAJ.
Cele două victime, conștiente și cooperante, cu multiple traumatisme, au fost evacuate din autoturism de către echipajele de intervenție.

Conducătorul auto, în vârstă de 53 de ani, și pasagera din dreapta, în vârstă de 55 de ani, au fost preluați de un echipaj SAJ, respectiv elicopterul SMURD Constanța sosit în sprijin.
Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului prin deconectarea bornelor de la acumulator.
EVENIMENT
Bărbat din Albac, cercetat de polițiști. A fost prins la volan, deși avea dreptul de conducere suspendat
Un bărbat din Albac este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volan, în Vadu Moților, deși avea dreptul de conducere suspendat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 2 decembrie 2025, polițiștii de ordine publică din orașul Câmpeni l-au depistat în flagrant pe un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Albac, în timp ce conducea, pe raza localității Vadu Moților, un autoturism, având dreptul de conducere suspendat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Amenințat cu moartea pentru 15 lei: Un bărbat din Blaj, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. A vrut bani de băutură
Un bărbat din Blaj va ajunge în fața magistraților judecătoriei din oraș, după ce a tâlhărit un alt bărbat, pe o stradă din oraș. Dosarul pentru tâlhărie calificată a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară pe 27 noiembrie 2025.
Inculpatul în cauză va fi judecat pentru tâlhărie calificată, după ce a prins un om de gât și l-a amenințat cu moartea dacă nu îi da banii. Totul pentru 15 lei. Mai pe scurt deorece nu mai avea bani de băutură s-a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Unul dintre cei mai apreciați designeri la nivel internațional și Chief Design Officer al companiei Ferrari, Flavio Manzoni, va fi prezent în România, la Cluj, unde va susţine o conferinţă la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca.
Designerul Ferrari, conferinţă la UAD Cluj-Napoca
Departamentul Design din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, în colaborare cu Transylvania…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CNAIR: emiterea rovinietei, îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la infrastructura IT. Anunț pentru șoferi
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată, miercuri, 3 decembrie, în intervalul orar 15.00 – 16.00.
Se fac lucrări la infrastructura de comunicații din centrul de date care găzduiește Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR.
Rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început…
Citește mai mult pe Alba24.ro



