EVENIMENT
FOTO: Mașină intrată într-un cap de pod, într-o localitate din Mehedinți. Două persoane, transportate la spital
Două persoane au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineața în localitatea Malovăț din județul Mehedinți. Mașina în care se aflau a intrat violent într-un cap de pod.
Potrivit ISU Mehedinți, în această dimineață, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Dr. Tr. Severin au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe raza localității Malovăț.
În accident, a fost implicat un singur autoturism, care a intrat într-un cap de pod.

Pompierii au acționat pentru extragerea conducătorul auto care nu era încarcerat.
Acesta a fost predat, în stare de conștiență, unui echipaj SAJ, ulterior, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.

Cea de-a doua persoană implicată în accident, o femeie, în vârstă de circa 60 de ani, a fost rănită ușor și a primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului, prin deconectarea bornelor de la acumulatorul autoturismului.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.
Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.
Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
