EVENIMENT
FOTO: Mașină răsturnată după impactul cu un cap de pod, în Botoșani. O victimă a rămas blocată în autoturism
Pompierii din Botoșani au intervenit sâmbătă seară la un accident rutier în localitatea Bălușeni.

La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, a fost găsit un autoturism care a lovit un cap de pod, iar mai apoi s-a răsturnat pe o parte în șanț.
În mașină se aflau două victime rănite. Una dintre ele a rămas blocată în autoturism, iar pompierii au procedat la scoaterea și predarea acesteia către echipajele medicale aflate la fața locului.
FOTO: Mașină răsturnată după impactul cu un cap de pod, în Botoșani. O victimă a rămas blocată în autoturism: au scos bornele bateriei

Șoferul și pasagerul din autoturism au fost preluați si transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani pentru evaluare de specialitate.
Pompierii militari au scos bornele bateriei pentru evitarea unui incendiu si au asigurat celelalte măsuri specifice unor astfel de intervenții.
Cercetările sunt preluate de polițiști.
168 de pacienți au beneficiat de intervenții, evaluări, testări și consiliere, iar 46 de pacienți noi au fost înregistrați doar în ultimele luni în serviciile de internare de zi și ambulator ale Centrelor de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor din Cluj.
Dintre aceștia, 26 sunt cazuri de adicție la droguri, multe în rândul tinerilor, iar 23 sunt cazuri de adicție la alcool. Aceste cifre,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Rareș Bogdan avertizează asupra dependenței UE de materiile critice: „Reparăm pagubele făcute de politicieni ignoranți”
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a criticat modul în care Uniunea Europeană a gestionat în ultimele decenii problema materiilor prime critice, subliniind că securitatea economică a celor peste 450 de milioane de cetățeni europeni a fost tratată superficial.
Bogdan a reamintit că încă din 2011 Parlamentul European avertiza asupra riscurilor generate de dependența de materiile critice provenite din state terțe,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
De la Cluj la Bruxelles. Campionul național Marius Nica va reprezenta România la World Coffee Roasting Championship
România va fi reprezentată la cel mai înalt nivel, World Coffee Roasting Championship, de campionul național la Roasting, Marius Nica. World Coffee Roasting Championship, care se va desfășura la Bruxelles, Belgia, în perioada 25-27 iunie 2026.
În cadrul acestui eveniment derulat pe parcursul a 3 etape, concurenții sunt evaluați în funcție de performanța lor în:
- aprecierea calității cafelei verzi…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca pune în funcțiune noi semafoare pentru siguranța rutieră. Vezi locațiile
Primăria Cluj-Napoca anunță că, începând cu data de 26 noiembrie 2025, mai multe instalații noi de semaforizare vor fi puse în funcțiune în diferite zone ale orașului, atât la treceri de pietoni, cât și în intersecții cu trafic intens.
Măsura are ca scop creșterea siguranței rutiere și fluidizarea circulației.
Treceri de pietoni semaforizate
Noile sisteme de semaforizare pentru pietoni vor funcționa…
Citește mai mult pe Cluj24.ro



