EVENIMENT
FOTO: Mașină răsturnată în câmp pe E70 în Teleorman. O femeie și doi copii, transportați la spital
O familie formată din doi adulți și doi copii mici a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, duminică, în județul Teleorman. Mașina în care se afșlau cei patru s-a răsturnat pe o parte, în câmp.
Potrivit ISU Teleorman, accidentul a avut loc pe E70, la ieșire din Drăgănești Vlașca spre București.
Din primele date, un autoturism în care se afllau doi adulți și doi copii a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.

Au intervenit pentru acordarea primului ajutor pompierii cu o mașină de stingere cu modul de descarcerare, un SMURD și trei ambulanțe SAJ Teleorman.
În autoturism se afla o familie formată din patru persoane, doi adulți și doi copii, cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani.
Mama și cei doi copii, conștienți și cooperanți, neîncarcerați, au fost transportați de echipajele SMURD și SAJ la U.P.U. Alexandria pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
Spectacolul aniversar Lord of the Dance-30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.
Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor. Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Emil Boc avertizează: Interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețele sociale creează doar iluzia de siguranță
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut, în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul European al Regiunilor, că interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale nu reprezintă o soluție reală pentru protecția minorilor în mediul online.
Acesta a subliniat că riscurile din spațiul digital sunt reale și grave, însă pot fi combătute doar prin reglementare inteligentă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UPDATE. Accident în lanț la Turda. 5 mașini au fost implicate. Două femei au ajuns la spital
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, pe strada Ștefan cel Mare.
Două femei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Intervenție rapidă a pompierilor și a SAJ
Apelul de urgență a sosit în jurul orei 17.10. La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
E o caterincă, spunea actorul Ionuț Caras în podcastul „Clujăreală”, în dialog cu Marius Aciu, despre spectacolul „Un altfel di Harap Alb”, spectacol pe care l-a scris, l-a regizat și în care și joacă e drept într-un rol secundar, cel de povestitor al adevăratului basm scris de Ion Creangă.
Pentru că ceea ce vedem pe scenă are prea puțin de-a face cu povestea marelui clasic! Abia celălalt...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
