EVENIMENT
FOTO: Mașină răsturnată pe șosea, în Arad. În coliziune implicate două autoturisme și un autobuz. O fermeie, rănită
O persoană a fost rănită într-un accident rutier produs, luni dimineață, în municipuul Arad. În coliziune au fost implicate două autoturisme și un autobuz.
Accidentul a avut loc luni, 16 ianuarie, în jurul orei 07:00, în Zona Industriala a municipiului Arad.

Potrivit ISU Arad, în accident care au fost implicate două autoturisme și un autobuz,

În fiecare dintre autovehicule se aflau doar șoferii.
Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu: o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD TIM.

În urma accidentului a rezultat o victimă. Este vorba despre o femeie, conducătoarea unuia dintre autoturisme. Aceasta, conștientă cooperantă, neîncarcerată, a fost transportată la spital de către echipajul SMURD TIM pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Pompierii arădeni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
EVENIMENT
Locuințele sociale din Cluj, dotate cu detectoare automate de gaz. Emil Boc: „Vrem să evităm tragedii”
Primăria Cluj-Napoca va aloca 1.100.000 de lei din bugetul local pentru achiziția și montarea detectoarelor automate de gaz în toate cele 661 de locuințe sociale și de necesitate aflate în proprietatea municipiului.
Decizia vine în urma avertizărilor primite de la furnizorul de gaze privind lipsa acestor echipamente în imobilele sociale, unde riscurile sunt mai ridicate din cauza vulnerabilității…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
DNSC recomandă actualizarea urgentă a Google Chrome și a browserelor aferente din cauza vulnerabilităților critice
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează utilizatorii asupra unor vulnerabilități critice descoperite în Google Chrome și în toate browserele bazate pe Chromium, la doar două zile după ce numeroase site-uri din România au devenit inaccesibile din cauza unei defecțiuni globale Cloudflare.
Potrivit DNSC, vulnerabilitățile de tip „type confusion” permit rularea de cod malițios sau…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Studenți și elevi clujeni care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită pe șantierul mall-ului RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au vizitat șantierul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din țară – RIVUS. Tinerii au aflat de la specialiștii implicați informații despre etapele dezvoltării acestui proiect, dar și detalii tehnice. Vizita le-a oferit o perspectivă aplicată despre ceea ce…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
S-au înmulțit cazurile de violență domestică. Peste 113.000 de sesizări înregistrate la poliție, de la începutul anului
S-au îmulțit cazurile de violență domestică. Polițiștii au intervenit în peste 113.000 de sesizări de cazuri de acest fel, în primele zece luni ale anului. Numărul este cu 2.100 mai multe decât în perioada similară din 2024.
IGPR a anunțat joi că, în primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit la 113.144 de sesizări privind violența domestică, cu 2.115 mai multe decât anul trecut.
„Această creștere reflectă, în mare parte, o mai mare încredere a…
Citește mai mult pe Alba24.ro


