EVENIMENT
FOTO: Microbuz cu pasageri, răsturnat pe câmp, în județul Călărași. Șase persoane au fost rănite
Șase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri dimineața, pe DJ 201 B, pe raza localităţii Lehliu Gară din județul Călărași. Din primele informații, șoferul autovehiculului a pierdut controlul asupra direcției de mers, după care microbuzul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturna pe câmp.

Potrivit ISU Călărași, un microbuz plin cu pasageri s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe un câmp. În microbuz se aflau în total 9 persoane.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară, cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD, precum și patru autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care au preluat cinci victime ale accidentului şi le-au transpotat la spital.
Accidentul a fost anunțat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă.
Potrivit sursei citate, dat fiind numărul mare de persoane care necesitau acordarea primului ajutor, a fost solicitat în sprijin şi ATPMV (autospecială transport personal şi victime multiple) de la Detaşamentul de pompieri Călăraşi.

În urma accidentului rutier, opt dintre cele nouă persoane aflate în autovehiculul de transport au avut nevoie de îngrijiri. Toţi erau conştienţi şi prezentau diferite traumatisme, fară a fi pusă în pericol viaţa vreunuia dintre cei implicaţi.
Una dintre victime a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD şi a fost transportată la spitalul Lehliu Gară, iar alte cinci victime au fost preluate şi transportate la acelaşi spital de către echipaje ale S.A.J.
Alte două persoane au fost preluate de ATPMV, iar după ce li s-au acordat îngrijiri, acestea au refuzat transportul la spital pentru verificări mai amănunţite.
Cea de-a noua persoană din microbuz, conducătorul vehiculului, care nu prezenta mărci traumatice, a fost preluat de organele de poliţie.
O femeie din Bistra este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au oprit, pentru control, pe DN 75, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bistra.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,99mg/litru alcool pur în aerul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Gurvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Structura anului școlar 2026-2027, aprobată OFICIAL de Ministerul Educației. Când începe școala, în toamnă
Structura anului școlar 2026-2027 a fost aprobată de Ministerul Educației. A fost stabilită și data la care începe școala, în toamnă: cursurile încep pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri, a transmis joi, Ministerul Educației.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027.
Pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prețul apei în Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul mediu al unei gospodării. Anunțul președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel
Prețul apei în Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul mediu al unei gospodării: Procedura de consultare publică a Masterplanului pentru serviciile de apă și apă uzată din județul Alba se apropie de final, iar documentul strategic care va ghida dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare în perioada 2023–2053 include o prevedere esențială pentru populație: plafonarea tarifului la un nivel maxim de suportabilitate de 2,5% din venitul mediu disponibil net al unei gospodării.
Citește mai mult pe Alba24.ro
