EVENIMENT
FOTO: Microbuz DISTRUS de flăcări pe autostrada A1. Circulația îngreunată
Circulaţia este îngreunată, vineri dimineaţa, pe A1, la kilometrul 28, pe sensul de mers spre Bucureşti, după ce un microbuz a luat foc în mers şi a ars în totalitate, cele patru persoane aflate în interior reuşind să se autoevacueze în timp util.

"În această dimineaţă (vineri dimineaţă n.r.), pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz, pe A1, la kilometrul 28, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la un microbuz, oprit pe banda de urgenţă. Cele patru persoane aflate în microbuz s-au autoevacuat în timp util, în momentul în care şoferul a observat că iese fum de sub capotă. În urma incendiului, microbuzul a ars în totalitate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Din primele cercetări la faţa locului a reieşit că un scurtcircuit electric ar fi cauza probabilă a producerii incendiului. AGERPRES
Sursa foto: Informația de Giurgiu
EVENIMENT
Programele pentru simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 au fost publicate. Când vor avea loc şi la ce materii
Programele pentru simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026. Ministerul Educaţiei a anunțat că au fost publicate programele pentru simulările examenelor naţionale pe care le vor susţine elevii de clasa a VIII-a şi cei din anii terminali de liceu.
Potrivit reprezentanților ministerului, simulările organizate la nivel național se vor desfășura conform calendarelor specifice, astfel:
- în perioada 16-18 martie 2026 - probele scrise pentru simulare EN VIII
- în perioada...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clădiri din Alba și din țară, iluminate în roșu miercuri seara, de Ziua Europeană a Numărului unic de urgență 112
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), alături de instituții publice și private din întreaga țară, marchează și în acest an Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112 și aniversarea a 22 de ani de la operaționalizarea Sistemului de urgență 112 în România, prin iluminarea în roșu a unor clădiri emblematice din București și din alte orașe ale țării.
În seara de 11 februarie 2026, peste 140 de clădiri ale administrației publice centrale și locale, inclusiv...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Ce poți face de Valentine’s Day la Cluj. Idei pentru o seară romantică, culturală sau una plină de energie
Valentine’s Day vine, și anul acesta, cu o ofertă variată în Cluj-Napoca. De la cine speciale în restaurante cu vedere panoramică, la spectacole de operă, teatru sau stand-up comedy, orașul propune opțiuni pentru toate gusturile.
Asta fie că sărbătorești în doi, cu prietenii sau alegi o seară pe care să ți-o dedici ție. Iată câteva dintre evenimentele anunțate pentru 14 februarie, când se...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr din Alba Iulia, cu dosar penal. A fost prins la volanul unei autoutilitare cu remorcă, fără a deține permis corespunzător
Un tânăr de 28 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă, fără a deține permis de conducere corespunzător.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, în jurul orei 10:10, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, o autoutilitară ce tracta o remorcă, ansamblul de vehicule fiind condus de un bărbat,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
