EVENIMENT
FOTO: O autocamionetă a luat foc într-o benzinărie de pe centura municipiului Lugoj
O autocamionetă a luat foc, joi după-amiaza, într-o benzinărie de pe centura de ocolire a municipiului Lugoj, cel probabil din cauza unui scurtcircuit electric.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat producerea unei explozii a pompei de alimentare cu combustibil.

"La sosirea primului echipaj la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul motor, cu pericol de propagare la pompa de combustibil a staţiei de alimentare. Pompierii au acţionat de urgenţă pentru limitarea incendiului şi protejarea pompei de combustibil pentru a evita producerea unei explozii. De asemenea, personalul staţiei de alimentare cu combustibil a acţionat pentru limitarea incendiului, până la sosirea echipajelor de pompieri, folosind şapte stingătoare", a afirmat Elena Megherea.

În urma incendiului, a ars compartimentul motor al autocamionetei şi s-au degradat părţi ale caroseriei.
Pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului ca fiind un scurt circuit electric.

La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere şi 12 pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj, fiind alertat şi un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Buziaş. AGERPRES
Sursa foto: ISU Timis
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
