EVENIMENT
FOTO: O autocisternă scăpată de sub control a ajuns în curtea unei case, într-o localitate din județul Vaslui
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs, luni după-amiază pe DE 581, în județul Vaslui. Din primele date, șoferul unei cisterne a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ajuns cu mașina în curtea unei locuințe.
Potrivit ISU Vaslui, Secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, deblocarea și evacuarea victimei unui accident rutier produs pe DE 581, în localitatea Râșești, comuna Drânceni.
În accident a fost implicată o autocisternă (înmatriculată în Republica Moldova) în care se afla doar conducătorul auto.
La sosirea echipajelor de intervenție, autocisterna a fost găsită avariată în curtea unei locuințe din localitatea Râșești, conducătorul auto fiind blocat în interior.

Pompierii militari au asigurat zona, au deblocat bărbatul în vârstă de 38 ani și l-au evaluat.
Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși.
Bărbatul nu prezenta marcă traumatică.

În momentul anunțării accidentului la numărul unic pentru situații de urgență, 112, apelantul a precizat că autocisterna era încărcată cu motorină.
Odată ajunși la fața locului, pompierii au efectuat recunoașterea și au constatat că autocisterna era goală.

Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiștii hușeni.
EVENIMENT
România – Bosnia-Herțegovina, 1-3: înfrângere în preliminariile Cupei Mondiale 2026, după meciul la Zenica
Echipa națională de fotbal a României a pierdut meciul cu Bosnia-Herțegovina, sâmbătă seara, scor 1-3. Partida s-a disputat pe Stadionul Bilino Polje – Zenica.
Partida a contat pentru Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
În minutul 17, a marcat 1-0 pentru România Daniel Bîrligea.
Pentru Bosnia au marcat Džeko în minutul 49, Bajraktarević în minutul 79 și Tabakovic în minutul 90+4.
Într-o atmosferă ostilă, marcată de scandări xenofobe la adresa…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Memoria martirilor greco-catolici, omagiată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca
Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit, la finalul acestei săptămâni, vernisajul expoziției foto-documentare „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români”, dedicată celor șapte episcopi martiri beatificați la Blaj în 2019: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.
Expoziția prezintă fotografii de epocă, corespondență,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident mortal la Ocoliș. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-o vale
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit în urma unui accident rutier grav petrecut sâmbătă pe DC 184G la Ocoliș. Acesta s-a răsturnat cu mașina într-o vale, la o diferență de nivel de 2,5 metri.
Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 15 noiembrie, polițiștii din orașul Baia de Arieș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DC 184G, pe raza localității Ocoliș, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Un tânăr de 20 de ani din Cluj a murit într-un teribil accident în Cheile Runcului. A căzut cu mașina peste 2 metri în gol
Un tânăr de 20 de ani din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, și-a pierdut viața sâmbătă, 15 noiembrie, într-un accident cumplit petrecut pe un drum comunal din județul Alba.
Tânărul a căzut cu mașina aproxumativ 2,5 metri în albia văii Ocoliș și a murit pe loc,
A pierdut controlul volanului în curbă
Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Baia de Arieș au fost alertați prin 112 cu privire la producerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


