EVENIMENT
FOTO: O mașină a fost cuprinsă de flăcări după ce ar fi căzut de pe un dig din Vâlcea
O mașină care ar fi căzut, duminică, de pe un dig din județul Vâlcea, a fost cuprinsă de flăcări.
Conform ISU Vâlcea, un autoturism a căzut de pe digul din aval de CHE Ionești, pe partea stângă a Oltului, la o diferență de nivel de circa 30 de metri.
În urma impactului, autototurismul a luat foc.

„O persoană a ieșit din autoturism și a declarat că a fost singură. Pompierii militari se deplasează cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, iar SAJ cu o ambulanță”, este anunțul ISU Vâlcea.

IPJ Vâlcea a anunțat că accidentul a avut loc în comuna Ionești. Șoferul, un tânăr de 22 de ani, din județul Olt, era singur în mașină, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, într-o curbă, și a căzut câțiva zeci de metri în gol.
Șoferul a fost preluat de ambulanță, conștient.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„
Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.
Era un mom deosebit
O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.
Din informațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Zi de mare sărbătoare la ISU Alba. A fost dezvelită o placă de onoare cu numele inspectorilor șefi
La sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba a avut loc sâmbătă, în prezența a numeroși invitați, ceremonia de dezvelire a Plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de apreciere și recunoștință pentru cei care au condus destinele inspectoratului la un moment dat.
Ulterior acestui moment emoționant a avut loc slujba de sfințire a sediului instituției și de sfințire a troiței ridicată în incinta unității de către...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorge Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„
Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.
Era un mom deosebit
O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.
Din informațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite.
