EVENIMENT
FOTO: O mașină scăpată de sub control s-a izbit de două capete de pod apoi a ajuns în șanț, în Argeș. Doi tineri au fost răniți
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, în noaptea de joi spre vineri pe DN 7, în județul Argeș. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina în două capete de pod după care s-a oprit în șanț.
Potrivit IPJ Argeș, în urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, noaptea de 24 spre 25 martie, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității de domiciliu, din direcția Topoloveni spre Pitești, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, posibil pe fondul vitezei excesive în curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două capete de pod din partea dreaptă a sensului de deplasare, după care s-a oprit în șanț.

În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, precum și a pasagerului dreapta față, tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Atenționări ANPC pentru românii care fac cumpărături online pe anumite site-uri. Ce trebuie să știe
Românii care fac cumpărături online de pe anumite site-uri sunt atenționați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) privind anumite situații.
Directorul Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere a Pieţei din cadrul ANPC, Paul Anghel, spune că în cazul site-urilor din afara UE, capacitatea de sancționare este limitată.
„Atenție la magazinele din afara UE – Dacă operatorul economic care administrează site-ul de pe care achiziționați produsele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
6 ianuarie, Boboteaza: Sfințirea cea Mare a Apei la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. PROGRAM. Cum se ia Agheasma Mare
Boboteaza, sărbătorită în fiecare an pe 6 ianuarie, este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor ortodocși. Cunoscută și sub numele de Botezul Domnului sau Dumnezeiasca Arătare, aceasta amintește de momentul în care Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul, la vârsta de 30 de ani, înainte de începerea activității Sale publice.
Citește și VIDEO: Minunea apei din Israel. De Bobotează, râul Iordan îşi schimbă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Horoscop 6 ianuarie 2026: Este o zi perfectă pentru echilibru între acțiune și odihnă, între planificare și spontaneitate.
Luna se află într-o poziție favorabilă pentru introspecție și comunicare autentică. Energiile cosmice ne încurajează să fim sinceri cu noi înșine și cu cei din jur, să lăsăm în urmă bagajul din trecut și să îmbrățișăm oportunitățile care se ivesc.
Vezi și Horoscop Chinezesc 2026: Anul Calului de Foc din zodiacul chinezesc aduce Energie,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Boboteaza 2026. Pe 6 ianuarie, ziua în care credincioșii celebrează una dintre cele mai importante sărbători creștine, de purificare și reînnoire sufletească, preoţii sfinţesc apele, iar cei care se stropesc sau se îmbăiază în apa sfinţită sunt protejaţi de rele şi boli.
Există numeroase tradiții și superstiții pentru această zi, printre acestea se numără și recomandarea să nu te speli pe cap sau să speli haine, pentru că „se spurcă apele”.
În ziua de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
