EVENIMENT
FOTO: O mașină scăpată de sub control s-a răsturnat, după ce a intrat într-un giratoriu pe DN 65, în județul Olt
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc, sâmbătă dimineață pe DN 65, în județul Olt. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina în afara drumului.
Potrivit IPJ Olt, sâmbătă dimineață, în jurul orei 06.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 65 - European 574, în sensul giratoriu care va face legătura cu Drumul Expres 12, în Piatra-Olt, s-a produs un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Olt.
Aceștia au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Balș spre Slatina, nu a adaptat viteza în sensul giratoriu, a lovit scuarul și ulterior s-a răsturnat în afara părții carosabile, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, iar bărbatul a fost sancționat contravențional și i-a fost eliberată autorizația de reparație a autoturismului.
sursa foto: reporter24.info
Citește Romania24.ro pe Google News
CFR Cluj a postat un mesaj de mulţumire fostului său atacant, Louis Munteanu, după ce acesta a plecat la un club din SUA.
28 de goluri marcate de Louis Munteanu
„Cluburile CFR 1907 Cluj și D.C. United au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii. Ajuns în Gruia în vara anului 2024, Louis și-a confirmat rapid valoarea în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aproape 9.200 de locuințe din Alba nu au curent electric. Situația s-a agravat de la ultima raportare a autorităților
Autoritățile din Alba au anunțat că aproape 9.200 de locuințe din județ nu au curent electric din cauza viscolului. În ciuda unui număr foarte mare de echipe ale DEER Alba, aflate în teren, situația s-a înrăutățit față de ora 15:00.
Dacă la ora 15:00, numărul locuințelor rămase fără energie electrică era de 8.791, la ora 18:00, era deja vorba despre 9.196, cu toată intervenția zecilor de echipe aflate pe teren.
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că echipele de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sediul noii direcții regionale a Romsilva ar putea ajunge la Alba Iulia, la insistențele lui Florin Roman. Conflict între liberali
Sediul noii direcții regionale a Romsilva ar putea ajunge la Alba Iulia. Subiectul a încins atmosfera între liberalii din cele trei județe, potrivit surselor Alba24.
Inițial, în proiectul de reorganizare, sediul regiunii era la Hunedoara, însă deputatul liberal de Alba, Florin Roman, a insistat ca sediul să fie la Alba Iulia și ar fi reușit să schimbe decizia la Ministerul Mediului.
Astfel, în proiectul de reorganizare aflat în circuit de avizare, sediul noii regiuni silvice...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un copac încărcat de zăpadă a căzut, luni seară, într-o parcare din Alba Iulia. Din fericire, locul de parcare era gol la momentul incidentului.
Zăpada căzută în oraș generează și altfel de probleme, pe lângă cele de trafic. Copacii încărcați de zăpadă riscă să cadă peste mașini sau chiar peste pietoni.
Un astfel de copac s-a prăbușit luni seară, peste un loc de parcare de pe Strada Arnsberg. Un alt copac s-a prăbușit în weekend în zona Străzii Detunata.
Citește mai mult pe Alba24.ro
