Connect with us

EVENIMENT

FOTO: O mașină scăpată de sub control s-a răsturnat în afara drumului, în Cluj. Două persoane, transportate la spital

Publicat

Un accident rutier a avut loc, miercuri după-amiaza, între localitățile Șomeșul Cald și Mărișel din județul Cluj.

UPDATE: Potrivit IPJ Cluj, autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Mărișel, se deplasa pe DJ107P, în direcția localității menționate. Pe un segment de drum aflat în curbă, a ieșit în afara părții carosabile, ulterior răsturnându-se.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui tânăr de 28 de ani, din comuna Gilău.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Potrivit ISU Cluj, o autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit ca urmare a răsturnării în afara părții carosabile a unui autoturism, între localitățile Șomeșul Cald și Mărișel.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 11:30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit autoturismul răsturnat pe plafon pe un povârniș din apropierea părții carosabile, la o diferență de nivel de circa 2 metri.

Cei patru ocupanți erau ieșiți din autoturism, iar salvatorii au consultat patru persoane, dintre care doi bărbați au fost transportați la spital cu afecțiuni ușoare.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari. Ce condiții pun șefii Coaliției

Publicat

legea prin care unele construcții vor fi putea fi ridicate

Senatul a adoptat tacit, fără dezbateri, proiectul de lege inițiat de USR, privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari. Actul normativ va fi trimis Camerei Deputaților, care este for decizional.

Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, spunea că proiectul vine să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, transmite RADOR.

”Astăzi suntem un parlament supradimensionat, matematic și de asemenea din punct de vedere al voinței poporului, care dorește din partea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea până în 1 decembrie. Variații de temperatură, primele ninsori. Prognoza meteo actualizată, pe patru săptămâni

Publicat

vremea în luna noiembrie și de 1 decembrie. când scad

Vremea până în 1 decembrie. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de cele obișnuite pentru această perioadă. Sunt anunțate și câteva zile cu ploi, iar în 23-24 noiembrie este posibil să ningă.

Temperaturile maxime vor varia între 11 și 14 grade în următoarele zile. Excepție va fi partea de vest, unde va fi ușor mai cald: 15-16 grade. Se mai încălzește ușor în 14-17 noiembrie, dar din 20 noiembrie maximele scad sub 10 grade.

Vezi și Vremea până în 16 noiembrie…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu la un magazin din Florești. 20 de persoane evacuate, dintre care una intoxicată cu fum

Publicat

pompieri smurd.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin situat pe strada Eroilor din comuna Florești.

Potrivit primelor informații transmise de ISU Cluj, flăcările s-au manifestat la o priză și la mai multe cabluri electrice care alimentau frigiderul din incinta magazinului.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de la Punctul de Lucru…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incident pe aeroportul din Cluj-Napoca. Un avion Ryanair a rămas pe pistă după aterizare: unuia dintre piloți i s-a făcut rău

Publicat

ryanair își schimbă regulile privind bagajele de mână și check in.

Incident pe aeroportul din Cluj-Napoca. Un avion Ryanair a rămas pe pistă după aterizare: unuia dintre piloți i s-a făcut rău. Este vorba despre cursa de luni seară operată de Ryanair între Bergamo – Cluj Napoca, potrivit BoardingPass.

Cauza pentru care avionul companiei aeriene Ryanair a rămas pe pistă după aterizare a fost o urgență medicală, potrivit infomațiilor site-ului citat.

Unul dintre piloții avionului a declarat urgență cu câteva minute înainte de aterizare,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe