EVENIMENT
FOTO: O persoană a fost rănită în urma impactului dintre două autoturisme, în județul Bistrița-Năsăud
Un accident rutier a avut loc dumincă dimineața pe DN17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului, județul Bistrița Năsăud. O persoană a fost rănită în urma impactului dintre două autoturisme.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea condus de o femeie, de 49 de ani, din Mijlocenii Bârgăului, iar celălalt de un bărbat de 38 de ani, din Unirea.
În urma impactului, ambele autoturisme au ieșit în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu ranirea conducatoarei auto. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
