Connect with us

EVENIMENT

FOTO: „Oamenii potriviți, la locul potrivit!”. Trei paramedici SMURD din Botoșani i-au salvat viața unui copil care a leșinat în mașină

Publicat

medici botosani
sursa foto: Facebook / IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Un copil de 3 ani și 5  luni a leșinat în timp ce se afla în mașină, în Botoșani, alături de părinții săi. Norocul a făcut ca o ambulanță în care se aflau trei paramedici SMURD să treacă prin zonă, iar tatăl copilului a oprit ambulanța și a cerut ajutorul. Copilul a ajuns în cele din urmă la spital.

Întâmplarea cu final fericit a fost povestită pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, România:

CITEȘTE ȘI: FOTO: Bărbat întins pe asfalt, pe o stradă din Botoșani, salvat de un echipaj de jandarmi

„- Nicule, oprește! Oprește!”

În fața ambulanței SMURD, o mașină a oprit brusc. Un bărbat a țâșnit în fața echipajului de salvatori, agitându-și mâinile. Înspăimântat, acesta spunea încontinuu „- Copilul! Copilul”, în timp ce arăta disperat spre mașina din care a coborât.

Într-o fracțiune de secundă, paramedicii SMURD au ajuns lângă autoturism.

„- Ajutați-mă, vă rog! Băiatul nostru este inconștient! Nu suntem din Botoșani și nu știm unde este spitalul!” - a strigat mama, în timp ce își strângea copilul în brațe.

Nu au avut timp să îi întrebe ce s-a întâmplat mai exact. Aveau în față un băiețel, în jur de 4 ani, care nu reacționa, dar avea puls.

„- Eu iau copilul! Ciprian, tu ajut-o pe mamă să urce în ambulanță! Dumneavoastră veniți cu mașina după noi! Vă rog să vă linștiți! Ajungem imediat la spital…”

În ambulanța SMURD, în drum spre Secția de Pediatrie, paramedicii au făcut ceea ce știu ei mai bine, să acorde primul ajutor. Când au intrat pe poarta spitalului, băiatul a deschis ochii.

„- El este Denis, are 3 ani și 5 luni. Părinții spun că a leșinat în mașină.” - au spus paramedicii cadrelor medicale de la UPU - Pediatrie, în timp ce îl așezau pe un pat.

Mai puțin de cinci minute a durat până când copilul a ajuns în brațele medicilor. Cinci minute în care părinții lui au trecut de la disperare, la speranță…”

FOTO: „Oamenii potriviți, la locul potrivit!”. Ciprian, Niculai și Iosif, cei trei paramedici

Conform sursei citate, Ciprian, Niculai și Iosif se deplasau la Spitalului Mavromati Botoșani pentru a transfera un pacient de la o secție, la alta, iar cei trei  au fost opriți de tatăl copilului.

„Ca întotdeauna, ei spun că și-au făcut doar datoria.

Lui Denis i-a revenit cheful de joacă, iar analizele au ieșit bune. Pentru siguranță, micuțul va rămâne sub supravegherea medicilor.

Felicitări, dragi colegi! Ați fost oamenii potriviți, la locul potrivit!” au încheiat mesajul reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, România.

sursa foto: Facebook / IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Accident la Ocna Mureș: Bărbat aflat sub influența alcoolului, lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar strada

Publicat

accident la cugir. o fetiță de 11 ani a fost

Un bărbat din Noșlac a ajuns la spital vineri după-amiaza, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Ocna Mureș. Oamenii legii au constatat că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Digului din oraș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Aceștia s-au...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Polițiștii acționează cu sistemul radar e-SIGUR pe drumurile din Alba. Cum sunt prinși șoferii care încalcă regulile de circulație

Publicat

polițiștii acționează cu sistemul radar e sigur pe drumurile din alba.

Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 14 februarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.

Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.

Proprietarii...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare

Publicat

sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar

Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare. 

Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%

Publicat

bani pixabay.jpg






Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe