EVENIMENT
FOTO: Operație de replantare de mână la un pacient din județul Sibiu. Intervenție dificilă a medicilor din Târgu Mureș
Medicii din Târgu Mureș i-au replantat mâna unui bărbat în vârstă de 33 de ani din Sibiu, într-o intervenție de peste 10 ore, și anunță că operația a fost doar începutul unui adevărat maraton.
O echipă de medici din Compartimentul Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, coordonată de Conf. Dr. Cristian Trâmbițaș, medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, a realizat, săptămâna trecută, o intervenţie de replantare de mână dreaptă unui bărbat de 33 de ani din judeţul Sibiu, care a suferit un accident de muncă, soldat cu amputaţie transmetacarpiană.
Pacientul a suferit accidentul în jurul orei 13.00, a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş cu elicopterul SMURD, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în jurul orei 15.00, iar la ora 15.30 pacientul era deja în sala de operaţii.

Intervenţia a durat aproximativ 10 ore şi a fost încheiată cu succes, cu replantare segmentului amputat. În acest moment, pacientul este monitorizat şi supravegheat postoperator în cadrul Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, fiind stabil hemodinamic şi respirator şi cu evoluţie locală favorabilă.

„De altfel, această intervenţie a fost doar începutul unui adevărat maraton de intervenţii desfăşurat în weekend de către echipa de medici a Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, în total fiind vorba despre 8 cazuri, din care amintim: traumatism prin tăiere cu drujba, adus din Miercurea Ciuc, cvasiamputaţie police, adus din Braşov, plagă muşcată de câine – regiunea ahiliană cu defect de părţi moi, Mureş, accident casnic – arsură la nivelul faţei şi toracelui anterior, Mureş”, informează, luni, Spitalul Clinic de Urgență Târgu-Mureș.
(sursa: Mediafax)
sursa foto: Facebook / Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația
Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani.
Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”
Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.
Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.
Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.
Votul, luni, în timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE
PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
