EVENIMENT
FOTO: Patru adulți și doi copii, răniți într-un accident pe o șosea din Vâlcea
Patru adulți și doi copii au ajuns la spital, duminică după-amiază după ce au fost răniți într-un accident rutier produs pe DN 67, în Vâlcea. Traficul este blocat.
Potrivit ISU Vâlcea, accidentul rutier s-a produs în localitatea Tomșani.
Sosite la fața locului, echipajele operative au constatat că nu sunt persoane încarcerate, iar în accident au fost implicate 8 persoane (6 adulți și 2 copii).
În urma evenimentului rutier au rezultat 6 victime (4 adulți și 2 copii), care au fost preluate și transportate la spital de echipajele medicale.
Două victime (un adult și un minor) vor fi transportate la UPU Vâlcea, iar 3 adulți și un minor sunt transportați la Spitalul Horezu.
Toate victimele sunt conștiente și cooperante.
Traficul pe DN 67 este blocat total.
Sunt scurgeri de combustibil, iar după efectuarea măsurătorilor se va spăla carosabilul. Au fost înștiințați și reprezentanții de la Drumuri Naționale.
Echipajul de stingere aflat la fata locului asigura masuri de prevenire și stingere a incendiilor.
La fața locului s-a intervenit cu o ambulanta SMURD de la Punctul de Lucru Bunești, o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare de la Horezu, precum și 3 ambulante aparținând SAJ.
Accident pe DN 67, în Vâlcea. Trafic alternativ
Potrivit IPJ Vâlcea, duminică, polițiștii din Horezu au fost sesizați cu privire la faptul că s-ar fi produs un accident rutier în localitatea Tomșani.
Din primele date, se pare că ar fi avut loc o coliziune între patru auto pe DN 67, în localitatea Tomșani, județul Vâlcea.
În urma impactului a rezultat rănirea a 6 persoane(4 adulți și 2 minori), care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea evenimentului rutier.
Traficul se desfășoară alternativ.
EVENIMENT
Vremea până în 9 februarie: cât ține gerul și perioadele cu ninsori. Prognoza meteo pe patru săptămâni
Vremea până în 9 februarie: temperaturile vor fi deosebit de scăzute în următoarea perioadă. Valorile vor scădea mult sub zero grade până la mijlocul săptămânii viitoare.
Duminică și luni sunt anunțate minime de până la -15 grade la altitudini mici. Cel mai frig va fi în Transilvania și la munte. Temperaturile maxime vor fi negative.
Potrivit prognozei prezentate vineri de meteorologi, gerul va dura până vineri, 15 ianuarie, când se încălzește ușor. Maximele vor urca...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Străzile din Alba Iulia, deszăpezite cu deținuți ai Penitenciarului Aiud. Dau la lopată, în zona Primăriei, păziți de mascați
Mai mulți dețiuniți ai Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud au fost scoși la muncă, vineri 9 ianuarie, pe străzile din Alba Iulia. Aceștia sunt dețiuniți cu pedepse relativi mici, încadrați la regim deschis.
De foarte multe ori aceștia participă la munci fizice pentru care sunt plătiți și beneficiază de reduceri ale pedepsei. Sunt prezenți atât la lucrări (săpături) în zona de infrastructură, sau pe șantiere arheologice, unde sapă până la stratul de vestigii.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mutarea Filarmonicii de Stat Cluj-Napoca în incinta Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” este în continuare o opțiune, însă decizia finală depinde de stabilirea unui contract pe termen lung și de clarificarea costurilor reale de funcționare.
Estimarea inițială pentru mutare se ridică la aproximativ 20.000 de euro, însă conducerea instituției subliniază că suma nu este definitivă. Clădirea gazdă se află...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Nicolae Stanciu a revenit în teren la Genoa, dar a ratat un penalty în fața celor de la AC Milan
Nicolae Stanciu a ratat un penalty în min. 90+9 și, totodată, șansa de a aduce victoria echipei Genoa în meciul cu AC Milan, încheiat la egalitate, 1-1, pe San Siro, joi seara, în etapa a 19-a a primei ligi italiene de fotbal.
Fotbalistul originar din Alba, care nu mai jucase din 3 decembrie (Cupa Italiei) și în Serie A din 29 septembrie, a fost introdus pe teren în min. 83.
El a șutat peste poartă la penalty-ul acordat pentru faultul comis de Davide Bartesaghi la Mikael Egill...
Citește mai mult pe Alba24.ro
