EVENIMENT
FOTO: Patru persoane grav rănite, după un accident pe DN 7 Deva - Arad. A fost solicitat elicopterul SMURD
Un accident rutier grav a avut loc, miercuri, în jurul amiezii, pe DN DN7 (E68) Deva – Arad, la ieşirea din localitatea Păuliş către Sâmbăteni. În urma accidentului, patru persoane au fost rănite. A fost nevoie și de intervenția unui elicopter SMURD, care a transportat la spitalul din Timișoara una dintre victime. De asemenea, între victime un copil de 13 ani a fost rănit.

Potrivit Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române,în accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului puternic, cinci persoane au fost rănite. Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri.

Potrivit ISU Arad, trei dintre victime au avut nevoie de ajutor pentru a fi descarcerate, iar două dintre ele au fost predate echipajelor medicale SMURD Terapie Intensivă-Mobilă și Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Cea de-a treia victima a fost predată elicopterului SMURD care o va transporta la spitalul din Timișoara.
De asemenea, un copil de 13 ani a fost rănit și a fost transportat în stare de conștiență la spitalul din Arad.
Polițiștii prezenți la locul accidentului efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
EVENIMENT
MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic
Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.
Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip "Media Intelligence", care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.
Printre acestea se numără...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți
Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie
Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.
Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
