EVENIMENT
FOTO: Patru persoane rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un câmp, în județul Mehedinți
Patru persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs vineri, în județul Mehedinți, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit ISU Mehedinți, accidentul s-a produs pe raza localității Fața Cremenii, comuna Tâmnala. La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Stației Strehaia, cu o autospecială cu modul de descarcerarea și o ambulanță SMURD.
În accident au fost implicate cinci persoane, patru dintre acestea fiind evaluate de echipajele medicale SMURD si SAJ. Toate cele patru persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.
Două dintre victime prezentau politraumatisme, iar alte două traumatisme minore.
Cea de-a 15-a ediție a celui mai mare eveniment de shopping din România a început vineri dimineață, la ora 08:07, cu un interes uriaș din partea cumpărătorilor. În doar 30 de minute, românii au comandat produse și experiențe în valoare de 227 de milioane de lei, depășind cu mult ritmul de anul trecut și stabilind noi recorduri pentru eMAG și partenerii săi.
Start în forță pentru Black Friday 2025
Încă…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un accident rutier s-a produs vineri după-amiaza, în jurul orei 14:45, pe strada Regimentul V Vânători din Alba Iulia. În evenimentul rutier au fost implicate o mașină și un autocar.
Update: Potrivit ISU Alba, în autocar se aflau un număr de 25 persoane care în urma evaluării medicale, nu necesită îngrijiri medicale.


În autoturism se aflau două persoane, una dintre acestea fiind asistată la locul accidentului de catre echipajul medical.
Știrea inițială:
Potrivit ISU…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CCR a publicat motivarea deciziei de neconstituționalitate a Legii privind pensiile magistraților. Document
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, vineri, motivarea deciziei prin care legea privind pensiile magistraților a fost declarată neconstituțională în ansamblul său.
Decizia de neconstituționalitate a fost luată pe 20 octombrie, însă CCR a avut nevoie de peste două săptămâni pentru a redacta motivarea în acest caz.
Legea privind reforma pensiilor private a fost respinsă de cinci judecători, respectiv Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Comuna Mica va avea un pod nou, cu pistă de biciclete. Comunitatea se bucură, dar există temeri legate de trafic
Consiliul Județean Cluj a scos la licitație contractul privind execuția lucrărilor care vizează construirea unui nou pod în localitatea Mica. Acesta este situat pe drumul județean DJ 172F.
„Obiectivul nostru este ca toate podurile situate pe drumurile județene pe care le avem în administrare să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță și confort”, a transmis Alin Tișe, președintele…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

