EVENIMENT
FOTO: Patru persoane rănite într-un accident rutier produs pe DN 2 în Ialomița
Patru persoane au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier produs, sâmbătă dimineațpă, în județul Ialomița.
Potrivit ISU Ialomița, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, pe DN 2, pe raza localitățoii Cotorca din comuna Ciorcârlia, județul Ialomița.
Din primele date, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare iar mașina a părăsit partea carosabilă.

La fața locului au intervenit salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
La locul evenimentului au venit în sprijin și trei echipaje ale SAJ Ialomița - substația Urziceni.
În urma accidentului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul intervenției.
După acordarea primului ajutor medical,toate cele patru victime au fost transportate de echipajele medicale la Spitalul Municipal Urziceni.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.
Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.
Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
