EVENIMENT
FOTO: Persoanele rămase izolate în Vrancea. O mamă şi 3 copii - evacuaţi la Mirceşti
Jandarmii vrânceni au fost solicitaţi să intervină cu o dronă şi maşini de teren pentru salvarea celor 12 persoane rămase izolate pe o insulă, într-o zonă forestieră de la Nereju, în urma unei viituri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
"În cazul celor 12 persoane rămase izolate la Nereju, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea. Intervin şapte jandarmi cu o dronă şi două autoturisme de teren", a precizat IPJ Vrancea.

Operaţiunile de salvare a celor 12 persoane, între care şi trei femei, au fost reluate, sâmbătă dimineaţa, acestea fiind supravegheate atent în cursul nopţii, deoarece debitul mare al râului a făcut imposibilă intervenţia pentru evacuarea acestora.
La nivelul judeţului, apele revărsate au cauzat probleme şi la Mirceşti, unde o mamă şi trei copii au fost evacuaţi din locuinţă, după ce apa a inundat gospodăria. SVSU Mirceşti intervine la acest moment pentru evacuarea apei.

La Nistoreşti, unde circa 60 de gospodării au rămas izolate după ce apa a rupt singura cale de acces în zonă, podeţul de la Podu Ţârdei a fost reparat şi s-a reluat circulaţia pietonală. Tot la Nistoreşti, pe DJ 205M, au fost desfundate rigolele, fiind remediată problema apei pe carosabil, în timp ce la Mişina circulaţia continuă să se desfăşoare cu dificultate din cauza apei care a deteriorat covorul asfaltic.
Probleme sunt şi la Tulnici, în satul Coza, unde mai multe gospodării au rămas fără curent electric, după ce apele revărsate au rupt un stâlp de curent electric, care a fost luat de viitură. Alimentarea cu curent electric în zonă a fost întreruptă, defecţiunea urmând a fi remediată după ce debitul apelor va scădea.
Şi tot la Tulnici, localnicii din trei gospodării şi-au petrecut noaptea sub cerul liber sau la rude după ce locuinţele acestora au fost în pericol să fie luate de viitura care a rupt malul.
La Nereju, unde mai multe sate au rămas izolate, vineri seara, după ce apele Zăbalei au distrus traversările amenajate de firma care reabilitează drumul judeţean din zonă, s-a reluat circulaţia pietonală pe un podeţ de lemn.
La Nereju şi Tulnici a fost prezent, sâmbătă dimineaţa, şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, pentru a verifica situaţia la faţa locului. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune
Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.
Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
