EVENIMENT
FOTO: Peste 100 de cetăţeni străini, depistaţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din nordul și vestul țării au depistat 101 cetățeni străini de diverse cetățenii care au încercat să treacă ilegal frontiera, fie individual, fie cu ajutorul unor călăuze și transportatori, în cadrul acțiunilor lor împotriva migrației ilegale.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, respectiv un român, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Ungaria şi România.
Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, televizoare şi transformatoare, pentru diferite societăţi comerciale din Cehia şi Italia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, în urma verificării automarfarelor, s-a constatat că în compartimentul pentru marfă al unuia dintre cele două erau ascunse 53 de persoane, în celălalt fiind descoperiţi ascunşi alţi 31 de cetăţeni străini.
Cei în cauză au fost preluaţi şi transportaţi la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afroasiatice (Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, India şi Egipt), ce intenţionau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, miercuri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Operatorul sistemului de supraveghere Attica din cadrul sectorului a observat două persoane care se deplasau pe jos, dinspre graniţa cu Serbia, trecând ilegal pe teritoriul României.
Poliţiştii au monitorizat cele două persoane, acestea fiind depistate de către un echipaj mobil în localitatea Cruceni, într-un autoturism înmatriculat în Serbia.
În urma controlului efectuat s-a constatat că, în interior, se aflau, în calitate de pasageri, cei doi cetăţeni străini trecuţi ilegal frontiera, iar şoferul autoturismului este un cetăţean irlandez, în vârstă de 41 de ani.
Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei trei cetăţeni străini la sediul sectorului pentru cercetări, iar în cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetăţeni cubanezi, cu vârsta de 25 respectiv 27 de ani.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii cubanezi, respectiv de tentativă de trafic de migranţi pentru conducătorul mijlocului de transport la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
În cursul nopţii de marţi, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, poliţiştii de frontieră, planificaţi pe sensul de ieşire din ţară au observat un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, care a oprit înaintea punctului de trecere a frontierei, din acesta coborând patru persoane care se deplasau în fugă pentru a trece ilegal frontiera de stat, pe lângă PTF Cenad.
Cele patru persoane au fost reţinute şi identificate în baza documentelor temporare pentru solicitanţii de azil ca fiind cetăţeni marocani, cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani.
Şoferul autoturismului şi pasagerul acestuia, ambii cetăţeni români cu vârste de 20 respectiv 23 de ani, au fost duşi şi ei la sediul sectorului pentru cercetări.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii marocani.
De asemenea, şoferul şi pasagerul autoturismului sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi, iar pe numele acestora s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale.
În jurul orei 2.30, poliţiştii au observat, cu aparatura de vedere pe timp de noapte, un grup de persoane care se îndrepta, pe jos, spre frontiera cu Ungaria.
Imediat, poliţiştii de frontieră români au anunţat autorităţile din statul vecin, reuşindu-se reţinerea persoanelor.

Grupul, din care făceau parte 11 cetăţeni străini, era format din 10 persoane din Bangladesh şi un pakistanez şi au vârste cuprinse între 26 şi 46 de ani.
Cu toţii au intrat legal în România, având premise de muncă, dar intenţionau să ajungă în vestul Europei.
Deoarece nu aveau documente legale în acest sens, au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria şi să îşi continue călătoria spre alte ţări europene.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalul cercetărilor persoanele fiind conduse la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş.
Sursa: MediaFax
EVENIMENT
Un bărbat diagnosticat cu o formă gravă de cancer și-a câștigat dreptul la tratament gratuit, la Curtea de Apel Alba Iulia
Un bărbat diagnosticat cu o boală gravă și-a câștigat dreptul la tratament gratuit, la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre o acțiune în instanță la care persoanele diagnosticate cu boli grave sunt nevoite să recurgă pentru a avea o șansă la vindecare.
Cel mai recent caz de acest fel a primit o rezolvare în ultimele zile ale anului 2025, mai exact pe 29 decembrie. Situția este similară cu multe alte cazuri de acest fel pe care alba24.ro le-a prezentat de-a lungul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cercetarea de top se face și la Cluj. Nicolae Bâlc, profesor la UTCN, premiat de comunitatea științifică internațională
Un început de an cu semnificație specială pentru mediul academic clujean. Nicolae Bâlc, profesor al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a primit recent Premiul de excelență în cercetare, acordat de comunitatea științifică internațională pentru contribuțiile și inovațiile aduse prin lucrările publicate.
Premiul a venit neașteptat, mărturisește cercetătorul, care spune că a fost anunțat inițial doar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba anunță că mai mulți jandarmi din Roșia Montană au intervenit pentru a tăia un copac căzut pe drum, pe raza Valea Bistrei. Evenimentul a avut loc marți, 6 ianuarie și a fost comunicat de reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Din câte se pare copacul bloca traficul rutier în zonă.
Recent, adjunctul Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveț a ieșit la pensie după o carieră în armată și jandarmerie.
CITEȘTE ȘI: Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de zile de concediu pentru epuizare profesională. PROIECT
Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de concediu plătit pentru epuizare profesională, fără a fi obligați să prezinte documente medicale. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat la finalul anului 2025.
Proiectul vizează prevenirea burnout-ului și introduce obligații pentru angajatori, într-un domeniu care nu este reglementat distinct în prezent.
Inițiativă legislativă, la Senat
Propunerea legislativă privind...
Citește mai mult pe Alba24.ro
