EVENIMENT
FOTO: Peste 40 de tone de deşeuri oprite la frontiera de vest a României
Peste 40 de tone de deșeuri au fost găsite de polițiști, ascunse în două TIR-uri la punctele de frontieră Borș I și Nădlac. Șoferii nu dețineau acte pentru transporturi.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Borş I şi Nădlac, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu peste 40 tone de deşeuri constând în haine, plastic şi cauciucuri uzate, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În data de 13.12.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş I au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri costând în plastic şi cauciucuri uzate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.420 kilograme de deşeuri constând în plastic şi cauciucuri uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Conform sursei citate, și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 41 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, haine second-hand de la o societate comercială din Ungaria, pentru o firmă din România.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deşeuri de textile pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia completă prevăzută de lege pentru tranzitul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 16.720 de kilograme de deşeuri.
În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.
sursa foto: Poliția de Frontieră
EVENIMENT
ANAF: Cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
ANAF transmite clarificări privind modalitatea în care trebuie depusă Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și privind contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Precizările vin în urma întrebărilor contribuabililor adresate prin chatbot-ul ANAF.
Declarația 212 este o declarație voluntară prin care contribuabilul cu obligație declarativă autodeclară veniturile obținute din activitățile menționate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cristiano Bergodi, înaintea Derby-ului Clujului: „Nu e un meci ca oricare altul, ei se motivează singuri”
Clujul se pregătește pentru un nou Derby al Clujului, iar Universitatea și CFR se vor întâlni sâmbătă, 7 februarie, de la ora 20:00, într-un duel cu mize uriașe în cursa pentru play-off.
Antrenorul Universității, Cristiano Bergodi, a prefațat confruntarea și a subliniat că motivația nu reprezintă o problemă pentru jucătorii săi
„Nu e un meci ca oricare altul. E un derby. Ei se capacitează singuri, nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară: lapte praf retras de la vânzare din magazine. Risc de contaminare cu o toxină
ANSVSA a anunțat retragerea de la vânzare din magazine a unor loturi de lapte praf pentru sugari. Există riscul ca acestea să fie contaminate cu o toxină periculoasă pentru sănătate.
Potrivit ANSVSA, cereulida este o toxină ce poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus în condiții de nerespectare a Bunelor Practici de Fabricație (GMP).
Produsele vizate de rechemare
Aptamil AR
- Gramaj: 300 g
- Date de expirare: 23.07.2026 | 22.08.2026 | 12.09.2026 | 25.03.2027
Aptamil...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ilie Bolojan, scrisoare la CCR: Amânarea deciziei privind pensiile magistraților va costa România peste 230 de milioane de euro
Ilie Bolojan, scrisoare la CCR: Premierul a informat oficial CCR că România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR, ca urmare a amânării unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, blocată la CCR. Comisia Europeană va aștepta următoarea ședință a CCR, pe data de 11 februarie, pentru a comunica o decizie finală.
“La data de 30 ianuarie 2026, în cadrul unei reuniuni formale a reprezentanţilor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
