Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Piroman în acțiune! Trei maşini s-au făcut scrum în Brăila

Publicat

Trei maşini s-au făcut scrum în noaptea de duminică spre luni în Brăila, după ce o persoană încă neidentificată le-a aprins.

Pompierii din Brăila au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu două autoturisme aflate într-o parcare din oraș.

Incendiul se manifesta cu flacără la compartimentul motor și habitaclul unui autoturism și la compartimentul motor, habitaclu și portbagaj la cel de-al doilea.

Cele două autoturisme sunt ale aceluiași proprietar, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila.

Au ars cele două autoturisme, unul în proporție de 50% și cel de-al doilea în proporție de 90%. A fost afectat un al treilea autoturism, aflat lângă cele două autoturisme, la care s-a degradat partea laterală stânga spate a acestuia.Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost acțiunea intenționată s-au din culpă a condițiilor de generare a incendiul de o persoană neidentificată la locul intervenției.

Nu s-au înregistrat victime. Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Ziua Națională 1 Decembrie 2025 la Alba Iulia. Focuri de artificii tricolore în Cetatea Alba Carolina

Publicat

video: ziua națională 1 decembrie 2025 la alba iulia. focuri

Ziua Națională 1 Decembrie 2025 la Alba Iulia. Unul dintre momentele sărbătorii de la Alba Iulia a fost reprezentat de focurile de artificii de zi, în Cetatea Alba Carolina.

Au fost lansate coloane tricolore pe cer, din dreptul Catedralei Reîntregirii.

YouTube videoYouTube video

Programul sărbătorii naționale continuă, de la ora 14.00, cu parada militară, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Vezi și La mulți ani, România! MESAJE de ZIUA NAȚIONALĂ…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Emoţionant. Sute de persoane au participat la Ziua Naţională, marcată la Cluj

Publicat

1 decembrie 2.jpg






Luni, 1 decembrie, este zi de mare sărbătoare pentru clujeni şi pentru toţi românii, Ziua Naţională a României.

 Ziua Naţională i-a dus pe clujeni mai aproape unul de altul

 

Sute de clujeni, bărbaţi, femei, vârstnici şi copii s-au adunat în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, pentru a sărbătorii împreună Ziua Naţională a României, la 107 ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918. Cu…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Urlete, debandadă și mulțime scăpată de sub control în Catedrala din Alba Iulia. Fanii lui Georgescu: ”Demisia Nicușor”

Publicat

video: urlete, debandadă și mulțime scăpată de sub control în

Mulțimea de fani ai pro-rusului Călin Georgescu a scăpat de sub control, când acesta a intrat în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, în vizita sa din orașul Unirii, de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. 

După ce și-a ținut discursul pe scena amplasată în fața Monumentului Unirii, Georgescu a pornit între Catedrala din Alba Iulia. În spatele său îl urmau sute de persoane care urlau ”Georgescu președinte”. 

În momentul în care acesta a intrat în Catedrală,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE VIDEO. Ziua Națională a României la Cluj-Napoca. Defilare și spectacol de artificii de zi și confetti în Piața Avram Iancu

Publicat

1 decembrie 1.jpg






Manifestările de sărbătorire a Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, continuă, luni, la ora 11,30 în Piața Avram Iancu cu ceremonia oficială care va cuprinde prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, alocuțiuni privind sărbătorirea Zilei Naționale a României, defilarea detașamentelor de onoare aparținând Diviziei 4 Infanterie „Gemina” – Regimentul 317…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe