EVENIMENT
FOTO: Poluarea de pe râul Loptana a fost oprită, anunță „Apele Române”
Conform Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR), poluarea de pe râul Loptana, care este un afluent al Cricovului Sărat, a fost oprită. Cu toate acestea, acțiunile de depoluare completă a zonei continuă, conform unei postări de joi pe pagina de Facebook a ANAR.
Potrivit sursei citate, zilele trecute, două persoane au poluat cursul de apă Loptana, pe o lungime de 900 de metri, iar din conducta afectată s-a scurs ţiţei pe versant.

"Echipele de la Apele Române Buzău - Ialomiţa au prelevat probe de apă şi au monitorizat zona. Autorităţile au intrat imediat în alertă, în acest moment, poluarea fiind stopată. Reprezentanţii Conpet SA, societatea căreia îi aparţinea conducta, intervin în continuare pentru depoluarea zonei, a cursului de apă şi a solului", notează ANAR.

Reprezentanţii instituţiei menţionează că, timp de trei zile, inclusiv pe parcursul nopţii, angajaţi ai Conpet au intervenit cu opt baraje absorbante, două baraje de retenţie şi un baraj de sifonare, acţiunea continuând şi în prezent. Agerpres
sursa foto: Facebook / Apele Române
EVENIMENT
Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba, în 2025. Care a fost termenul mediu de soluționare al cererilor
Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba anul trecut, au transmis joi reprezentanții Prefecturii Alba. Termenul mediu de soluționare a cererilor a fost de aproximativ două zile.
Joi, 12 februrie a avut loc bilanțul activității Direcției Generale de Pașapoarte și a serviciilor publice comunitare de pașapoarte de la nivelul județelor pe anul 2025, desfășurat în sistem de videoconferință.
La nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Alba a participat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): Fermierii români trebuie protejați în cadrul Acordului UE–Mercosur
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, consideră că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații economice, sociale și agricole semnificative: ”Vorbim despre un acord complex, cu efecte pe termen lung, care nu poate fi tratat nici superficial, nici prin poziții extreme”.
”Transmiterea acestui acord către Curtea de Justiție a Uniunii Europene...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Accident în Fărău: Beat și fără permis, un bărbat a intrat cu mașina într-un gard și a ajuns la spital. Ce alcoolemie avea
Un bărbat din Fărău a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un gard de beton. Acesta conducea băut și fără permis.
Potrivit IPJ Alba, la data de 11 februarie 2026, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați de către un bărbat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Fărău, un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard din beton.
Polițiștii s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Nici un gest sau vreo urmă de emoție din partea Adrianei Viliginschi la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spune avocatul său
Adriana Viliginschi, fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, a ajuns joi 12 februarie la Curtea de Apel Alba Iulia. Aceasta a contestat arestarea preventivă în dosarul în care este acuzată că a ajutat-o pe Amiana Paștină să își omoare mama.
Procurorii susțin că Adriana Viliginschi i-ar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei. Drept urmare procurorii au cerut arestarea preventivă, iar magistrații Tribunalului Sibiu au admis în urmă cu câteva zile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
