Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Prima ninsoare din această toamnă. A nins ca în povești pe Transfgărășan, la Borsec și în Apuseni

Publicat

Valul de aer polar anunțat de meteorologi a adus prima ninsoare serioasă din această toamnă. În mai multe zone din țară a nins ca în povești. Echipaje de deszăpezire de la Direcția de Drumuri și Poduri au fost nevoite să acționeze cu utilaje pe mai multe zone, în special pe Transfăgărășan și în Borsec - Județul Harghita, dar și în zona Bâlea Lac.

Prin surprindere au fost luați însă și locuitori din județul Cluj, unde a nins pe Dealul Negru, iar temperatura a coborât până la 1 grad Celsius.

De asemenea, a nins la Vârful Petreasa, la cota 1.700, unde s-a depus un strat subțire de zăpadă. 

A nins și în staţiunile montane Arieşeni și Șureanu - județul Alba, în zona pârtiilor de schi.

Primii fulgi de nea i-a bucurat și pe locuitorii din Borsec, județul Harghita.

Potrivit DRDP Brașov, în zona Borsec - Harghita și pe Transfăgărășan s-a acționat cu 9 autoutilaje și s-au răspândit 106 tone de sare în intervalul orar 17.00 din 30.10.2019, până la 6 dimineata, în 31. 10.2019. Sursa citatată precizează că în zona Bâlea se acționează în continuare pentru curățarea drumului, pe care s-a așternut de zăpadă.

Meteorologii anunță că vremea se va încălzi treptat, din nou, iar începutul săptămânii viitoare va aduce din nou temperaturi ridicate, care pot ajunge până la 24 de grade Celsius, neobișnuit de cald pentru această perioadă din an.  

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tânăr de 16 ani arestat după ce a bătut un alt minor

Publicat

catuse 2 scaled.jpg






Un tânăr de 16 ani a fost arestat duminică, după ce în urmă cu câteva zile a agresat un minor de 15 ani, pe care l-a lovit cu pumnul în zona feței, fără un motiv aparent.

 

Bătaie la început de an

 

„Astăzi, 4 ianuarie a.c., pe numele tânărului de 16 de ani, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea în Alba, în săptămâna 5-11 ianuarie. Ninsori abundente, urmate de ger. Prognoza meteo pe zile, în localități din județ

Publicat

video: imagini de poveste în cetatea alba carolina din alba

Vremea în Alba, în săptămâna 5–11 ianuarie. Perioadele cu ninsori vor continua în județ cel puțin până în 7 ianuarie, urmând ca apoi să se instaleze câteva zile cu temperaturi foarte scăzute și condiții de ger.

Iarna se manifestă din plin în toate localitățile județului. De luni până miercuri, temperaturile maxime nu vor depăși 1–2 grade Celsius în zonele joase. Începând de joi, 8 ianuarie, valorile maxime vor scădea accentuat, ajungând până la -5 grade...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Extrageri LOTO - 4 ianuarie: Primele numere câștigătoare din 2026. Reporturi importante puse în joc

Publicat

loteria română suplimentează fondurile de câștiguri pentru tragerile speciale loto

Duminică, 4 ianuarie 2026, sunt programate noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce, la Tragerile Speciale Loto de Anul Nou, organizate miercuri, 31 decembrie, Loteria Română a acordat 109.708 câștiguri, cu o valoare totală de peste 9,39 milioane de lei.

Numerele câștigătoare de duminică, 4 ianuarie

  • Loto 6/49:
  • Noroc:
  • Joker: 37, 10, 30, 5, 8 + 1
  • Noroc Plus:
  • Loto 5/40:
  • Super Noroc:

(Numerele vor fi actualizate după efectuarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Nevoie urgentă de grupa de sânge B negativ, la Centrul de Transfuzie Alba: Apel pentru donatorii care vor să salveze două persoane

Publicat

nevoie urgentă de grupa de sânge b negativ, la centrul

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Alba fac un apel către cei care vor doneze sânge. Este nevoie urgentă de donatori cu grupa de sânge B negativ, pentru doi pacienți aflați în stare gravă.

În același timp, se caută donatori și pentru celelalte grupe de sânge, cu excepția grupei B pozitiv, deoarece stocurile sunt foarte reduse. 

”Avem nevoie urgentă de donatori cu grupa B negativ (grupă rară), pentru un tânăr cu politraumatism și pentru o pacientă, ambii aflați în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe