EVENIMENT
FOTO: Restaurant din București, ÎNCHIS de Protecția Consumatorului. Insecte moarte și mizerie, între nereguli
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au oprit temporar funcţionarea unui restaurant din sectorul 6 al Capitalei. De asemenea, operatorul economic a fond amendat cu suma de 10.000 de lei pentru nereguli legate de serviciile oferite.
"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat şi a realizat o acţiune de control la Trattoria Roma, un restaurant situat în Cartierul Drumul Taberei din Capitală, în urma unei postări de pe reţelele de socializare, recepţionată de tinerii comisari, pentru care acest mijloc de comunicare este foarte uzual (...)", precizează ANPC într-un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.
Astfel, în urma verificărilor, o echipă a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos de derulare a activităţii restaurantului, care oferea servicii ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau interesele economice ale consumatorilor, fapt care a dus la aplicarea următoarelor sancţiuni: oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a unei cantităţi de peste 113 kg produse neconforme în valoare de peste 5.000 lei, amendă contravenţională în valoare totală de 10.000 lei şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor.
FOTO: Restaurant din sectorul 6 al Capitalei, ÎNCHIS de Protecția Consumatorului. Ce nereguli au găsit comisarii
Potrivit sursei citate, printre neregulile constatate se află: utilizarea unor materii prime şi preparate culinare fără etichete cu data limita de consum sau elemente de identificare şi caracterizare, utilizarea unor agregate frigorifice total neigienizate, cu prezenţa masivă de praf, impurităţi şi resturi alimentare pe ventilaţia cu care sunt echipate, prezenţa unor insecte moarte precum şi nerespectarea condiţiilor de temperatură şi a vecinătăţilor în agregatele frigorifice.
De asemenea, comisarii ANPC au găsit un paviment depreciat ce nu poate fi igienizat corespunzător şi au mai constatat că în restaurantul respectiv erau utilizaţi bureţii de sârmă în spaţiul de lucru, iar reziduurile solide erau colectate în recipiente fără capac.
O altă abatere viza lipsa informării consumatorilor, în lista meniu, asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potenţial alergen.
"Comunicarea cu fiecare dintre consumatorii afectaţi de neregulile operatorilor economici trebuie să cunoască noi dimensiuni.
Tinerii noştri colegi au observat că, în mediul online, nu neapărat pe conturile instituţiei, apar informaţii importante şi s-au hotărât să le caute şi să le dea atenţie. Roadele implicării lor se văd zi de zi, atât în efecte, cât şi în schimbarea mentalităţii în interiorul instituţiei. Suflul tânăr adus redă energie şi ne obligă şi pe noi să redevenim tineri în atitudine, în hotărâre şi, automat, dă rezultate", a transmis Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în comunicatul citat.
Agerpres
Cel mai mare eveniment de legislație și fiscalitate din România, revine în 2026 cu o nouă ediție regională, organizată la Cluj-Napoca, pe 4-5 martie. Cea de-a doua ediție TaxEU Forum Cluj-Napoca va avea loc Hotel Radisson Blu și va reuni specialiști din companii importante de consultanță fiscală, precum și experți bine-cunoscuți în domeniu pentru a explica impactul celor mai recente modificări legislative.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut: o mare parte dintre ele aveau deficiențe majore. Situația în Alba
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut. Mai precis, inspectorii Registrului Auto Român au verificat din punct de vedere tehnic 92.219 vehicule, la nivelul întregii țări.
În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
- instalația electrică de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF se pregătește de o restructurare internă: mai multe servicii fiscale ar putea fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații
Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției.
Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare bazate în principal pe criteriul cost - beneficiu....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Anul școlar 2026-2027 începe oficial pe 7 septembrie. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar
Ministerul Educației a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Calendarul păstrează 36 de săptămâni de cursuri și menține programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, în ciuda propunerilor de modificare.
36 de săptămâni de cursuri. Calendarul anului școlar
Potrivit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
