Connect with us

EVENIMENT

FOTO: S-a întors iarna în Pasul Tihuța. S-a depus un strat nou de zăpadă. Se înregistrează temperaturi negative

Publicat

Iarna nu se lasă dusă în Pasul Tihuța. Ninge ca în povești, la mijloc de primăvară, iar mercurul din temometre a coborât sub -2 grade Celsius. Un strat de zăpadă s-a depus din nou în zona de pădure.

Jandarmii montani anunță că, deși ninge și este ceață, drumurile sun curățate și se circulă bine.

ninge pasul tihuta zapada ninsoare3

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, jandarmii montani din Piatra Fântânele anunță pe toți cei interesați că în zona Pasul Tihuța se înregistrează -2 grade.

Ninge și este ceață, dar drumul este curățat și se circulă bine.

ninge pasul tihuta zapada ninsoare2

Reamintim că în intervalul 10 aprilie 2022, ora 11.00-11 aprilie, ora 09.00, a fost emisă o avertizare de Cod Galben de vreme rea.

Fenomenele vizate sunt ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Local s-a depus deja un strat de zăpadă.

jandarmi montani pasul tihuta

Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe creste unde rafalele vor depăși 90-100 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație

Publicat

anm: urmează încă patru zile cu vreme deosebit de rece.

După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.

Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani

Publicat

un minor din alba, în vârstă de 16 ani, cercetat

Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic. 

Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.

Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Genetica, rol mai mare în determinarea duratei de viaţă a oamenilor – studiu

Publicat

oameni e1668501448328.jpg






Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.

Genetica, rol de 50% în durata vieții

Un nou studiu indică un rol mult mai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive

Publicat

programul în policlinici prelungit până la ora 20:00 și acces

Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.

Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.

Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe