EVENIMENT
FOTO: Salvare impresionantă pe Tarnița. O tânără a căzut de pe versant
Intervenție complexă, sâmbătă, a ISU și a Serviciului Salvamont Salvaspeo Cluj pentru salvarea unei tinere căzute pe "traseul Piatra lui Lucaci".
Solicitarea pentru intervenția forțelor specializate a fost înregistrată în jurul orei 12.40, iar în zonă au fost dislocate o autospecială, o barcă de căutare-salvare și un echipaj SMURD.
S-a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru evacuarea tinerei până la nivelul apei acumulate în lacul Tarnița, de către serviciul salvamont, iar pompierii au asigurat evacuarea cu barca de salvare până în zona debarcaderului, unde a fost preluată de către echipajul SMURD.

Intervenția a fost de lungă durată, având în vedere necesitatea acordării primului ajutor calificat la locul accidentului, faptul că a trebuit coborâtă cu cordițe și targă de salvare până la nivelul apei și evacuarea acesteia folosind barca de salvare.
Tânăra în vârstă de 20 de ani a primit asistență medicală de urgență de la echipajul medical SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Aceasta era în stare de conștiență și cooperantă, iar la evaluarea primară prezenta suspiciuni de traumatisme și fracturi.
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
