Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Șapte bărbați, reținuți pentru tentativă de omor, în urma unui scandal cu arme, în Constanța

Publicat

scandal arme constanta

Șapte bărbați au fost reținut, marți, 7 martie 2023, pentru tentativă de omor, în urma unui scandal cu arme care a avut loc în luna martie a anului 2022.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 7 martie 2023 polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale București și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

ct scandal 1

Din cercetări a reieșit că, la data de 15 spre 16 martie 2022, 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc, pe strada Sălciilor, din municipiul Constanța, folosind arme albe și arme de foc.

ct scandal

Un bărbat, de 34 de ani, ar fi suferit mai multe leziuni traumatice provocate cu un obiect tăietor-înțepător, iar un altul, de 38 de ani, ar fi suferit o rană prin împușcare.

La data de 7 martie 2023 polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate arme albe, muniție neletală, telefoane mobile și spray-uri iritant lacrimogene.

În urma probatoriului administrat, 7 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

ct scandal 3

Ulterior, la data de 8 martie 2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a propus luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, pentru 3 dintre ei, și măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru ceilalți 4.

Cei 7 bărbați vor fi prezentați, miercuri, instanței de judecată, cu propuneri corespunzătoare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale

Publicat

video: ziua porților deschise la primul spital privat din alba

Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie. 

Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”

Publicat

banto bun.png






Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de casă. Cei doi s-au căsătorit în orașul de pe Someș și spun că, pentru ei, ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”. Povestea lor în cele ce urmează.

Banto s-a născut în orașul Salvador do Bahia, prima capitală a Braziliei, unde, la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. Ce alcoolemie avea

Publicat

bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. ce

Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.

Bărbatul a fost testat cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei

Publicat

patricia crisan si daniel bodega del taco.jpg






De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe