Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Șase mașini AVARIATE în Vaslui, după ce au fost lovite de un autoturism condus de un tânăr grăbit să prindă verde la semafor

Publicat

Un accident în care au fost implicate şase autoturisme a avut loc, marţi seara, în centrul orașului Vaslui. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat de un bărbat care a vrut să schimbe benzile de mers, cel mai probabil pentru a prinde mai repede culoarea verde a semaforului.

„Din primele informaţii, se pare că un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani din comuna Ştefan cel Mare, care se deplasa spre gară, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, acroşând un autoturism înmatriculat provizoriu în Vaslui, condus de un bărbat de 20 de ani, din Deleşti, care circula regulamentar. În urma impactului, cele două maşini s-au izbit de alte patru autoturisme parcate în zonă. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În autoturismul condus de şoferul care a provocat accidentul se afla o pasageră de 16 ani, care a acuzat nişte dureri, dar a refuzat transportul la spital. În cazul în care această persoană va merge pentru îngrijiri medicale, se va întocmi dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a intervenit la locul producerii accidentului cu două autospeciale.

"Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă la un accident rutier petrecut în centrul municipiului Vaslui. Persoanele implicate nu au necesitat îngrijiri medicale şi au refuzat transportul la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării zilelor

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

vești bune pentru darabani: infrastructură modernă pentru un oraș care

Publicitate

Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive în județul Botoșani

Publicat

video violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive

Publicitate

Sub semnul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, marcată în fiecare an la 30 ianuarie, în această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat în mod deosebit activități privind prevenirea și combaterea oricăror acte de violență în unitățile de învățământ.

 

În perioada 26 – 30 ianuarie, polițiștii cu responsabilități pe linia siguranței școlare din întregul județ au intensificat desfășurarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe