EVENIMENT
FOTO/ Scenă TERIBILĂ în Vaslui: O femeie își ținea fiul legat cu lanțul de un copac, în soare, dezbrăcat complet, fără apă și mâncare
Autoritățile locale din Băilești, județul Vaslui, au descoperit în curtea unei localnice o scenă greu de imaginat: fiul femeii, un tânăr cu handicap mintal grav era ținut legat de un copac, complet dezbrăcat, cu un lanț în jurul brâului.
Polițiștii au intervenit și au tăiat lanțul cu un clește, iar apoi l-au trimis pe tânăr cu ambulanța la spital.

Femeia și-a lăsat fiul în această stare timp de mai multe ore, fără apa și mâncare, în timp ce era plecată de acasă, prin în sat. Ea a folosit un lanț de aproximativ 2,5 metri lungime cu zale metalice, pe care i l-a legat tânărului în jurul brâului și l-a blocat cu un lacăt.
O angajată a Primăriei Cozmești, care monitorizează toate persoanele cu handicap din comună, a fost cea care l-a observat pe tânăr din drumul județean care trece prin fața locuinței în curtea căreia bărbatul stătea legat de copac, în plină caniculă și fără apă.
”Am rămas șocată când l-am văzut din drum pe tânăr, complet dezbrăcat și legat de copac. Nu este prima dată când am verificat la această locuință, dar în astfel de ipostaze nu l-am mai găsit. L-am anunțat imediat pe domnul primar, care a sunat la 112”, a declarat, pentru Libertatea, Mioara Căldare, asistentul social al Primăriei Cozmești.
În scurt timp, la locuința indicată au sosit un echipaj de poliție și o ambulanță de la Vaslui.
În timp ce polițiștii tăiau lanțul cu un clește, din locuință a ieșit o soră de-a tânărului, care susținea că nu știa ce s-a întâmplat, refuzând să oferte vreo informație polițiștilor despre cum a ajuns fratele său în acea ipostază.
Tânărul a fost dezlegat de polițiști și dus apoi la ambulanță Anchetatorii nu au reușit să comunice nici cu tânărul, având în vedere problemele de sănătate ale acestuia. După ce a fost îmbrăcat cu haine găsite în locuință, echipajul medical sosit la fața locului l-a urcat pe tânăr în ambulanță, ulterior transportându-l la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
Medicii de pe ambulanță i-au acordat primele îngrijiri medicale în autospecială.

Mama tânărului de 28 de ani și-a făcut apariția acasă la mai bine de jumătate de oră după ce fiul său fusese deja luat de ambulanță.
Asistent personal al tânărului, pentru care primește salariul de însoțitor de la primărie în sumă de peste 1.400 de lei, femeia a spus că și-a legat fiul de copac ”doar pentru o oră”, cât a fost la o vecină să-i ducă ceva.
”Îs plecată de o oră. L-am legat cu un lanț ca să nu plece, pentru că l-am pierdut de mai multe ori. Am zis că poate uită fata porta deschisă și pleacă, pentru că el are așa năravul să plece, și apoi se tot duce, nu știe unde se duce. M-am dus până la o vecină și m-am întors repede. Nu-l ținem legat în rest. S-a întâmplat doar azi. Îl luăm cu noi la biserică sau pe unde mai mergem. El se mai dezbracă și își aruncă hainele. Îmi iubesc foarte mult copilul. Nu-l duc nicăieri, în vreun centru, îl țin acasă cu mine”, a declarat Maria Bârlescu.
Femeia a recunoscut că metoda folosită, de a-și ține fiul legat de copac, este una ”cam dură”, însă spune că a făcut-o de frică să nu-l piardă.
Maria Bârlescu a rămas surprinsă când a aflat de la reporterul Libertatea că, între timp, fiul său a fost luat de ambulanță și transportat la spital.
”Unde este băiatul meu? Cine l-a luat la spital? Cum? Fără voia și fără știrea mea?”, s-a întrebat uimită femeia.
Tânărul de 28 de ani a fost găsit de asistentul social al primăriei în jurul orei 12, iar femeia a revenit acasă după ora 14.30.
Primarul comunei Cozmești, Hristache Sima, susține că tânărul de 28 de ani se află sub monitorizarea asistentului social de foarte mulți ani, perioadă în care a făcut mai mute solicitări către autoritățile statului pentru a-l interna într-un centru specializat.
Răspunsul primit de edil a fost că tânărul va fi primit într-un cămin pentru persoane cu handicap în momentul în care se va găsi un loc.
”Noi am făcut demersurile necesare pentru instituționalizarea tânărului, dar nu s-a rezolvat nimic, după cum puteți observa și dumneavoastră. În schimb, pentru că știam că este un bărbat cu probleme, l-am monitorizat permanent, dovadă fiind și faptul că persoana care l-a găsit legat de copac este chiar asistentul nostru social”, afirmă primarul Hristache Sima.
Pentru a-l putea ține pe fiul său sub control în curtea locuinței, mama tânărului și soțul acesteia au pus sârmă ghimpată în partea superioară a gardului, pe toată lungimea acestuia.
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar penal în acest caz, deocamdată pentru lipsire de libertate în mod ilegal, vizată fiind mama tânărului, a confirmat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Sursa: libertatea.ro
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Traficant de droguri din Turda, prins în Italia. A fost extrădat și băgat după gratii
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, emis pe numele unui bărbat de 28 de ani, din Turda, urmărit internațional, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
”Bărbatul a fost localizat și reținut la data de 10 ianuarie a.c. în localitatea Montu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Preparatele care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope vor putea fi realizate doar de farmacişti cu drept de liberă practică
Eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope vor putea fi realizate în farmacii doar de farmaciști cu drept de liberă practică, potrivit unui proiect de lege aprobat joi de Guvern.
Anunțul a fost făcut joi, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
„Proiectul de lege clarifică regimul juridic al preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope, pentru a răspunde evoluției consumului și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum va fi vremea vineri, 13 februarie, în județul Cluj. În orașe și municipii și în comunele din jurul municipiului Cluj-Napoca
Vineri, 13 februarie, în județul Cluj — inclusiv în Cluj-Napoca, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și comunele limitrofe Florești, Baciu, Apahida, Chinteni și Feleacu — vremea va fi relativ blândă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi pozitive în timpul zilei și fără fenomene extreme majore.
Temperatură și condiții
Maxime ziua: în jur de +9…+11 °C.
Minime noaptea: în jur de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
