Connect with us

AUTO

FOTO: Șofer rănit grav după ce s-a răsturnat cu BMW-ul pe stradă

Publicat



Pompierii din Timișoara au intervenit, vineri noaptea, la un accident rutier grav produs în oraș, pe Calea Urseni, unde şoferul unui BMW s-a răsturnat cu maşina pe stradă.

“Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, autoturism răsturnat, pe Calea Urseni, Timișoara. La locul accidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție cu 3 pompieri, o ambulanță SAJ și un echipaj de poliție. În autoturism se afla doar conducătorul auto care a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital de către echipajul SAJ. Echipajul de pompieri au asigurat măsurile PSI necesare”, au informar reprezentanții ISU Timiş.

În acest caz polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Bijuterie pe patru roţi furată din Germania, descoperită la frontiera Galați

Publicat

O maşină de lux în valoare de 50.000 de euro, care figura ca fiind furată pe teritoriul Germaniei, a fost descoperită în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier, informează marţi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Potrivit sursei citate, autoturismul Mercedes-Benz GLE, fabricat în 2016, era condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 44 de ani, care s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei cu intenţia de a părăsi ţara.

“La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pentru autoturismul în cauză un certificat de înmatriculare care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, poliţiştii de frontieră au extins verificările, iar în data de 25 ianuarie 2021, în urma schimbului de informaţii cu poliţiştii din Germania, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează declarat furat, fiind ulterior introdus în bazele de date de autorităţile din Germania, ca bun căutat pentru confiscare”, se precizează într-un comunicat al ITPF.

Cetăţeanul bulgar a declarat poliţiştilor de frontieră că nu are calitatea de proprietar, el doar asigurând transportul autoturismului în Ucraina, în schimbul unei sume de bani, şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră au deschis o anchetă penală în acest caz pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi şi tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 250.000 de lei, a fost reţinut.

AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 10,67%, în 2020. Ce mașini se află în topul vânzărilor

Publicat

Producţia naţională de autoturisme a înregistrat, în 2020, un declin de 10,67%, faţă de anul precedent, până la 438.107 unităţi, conform datelor publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Doar la nivelul lunii decembrie, au fost produse în România 33.408 de autoturisme, dintre care 18.804 de unităţi la uzina Dacia de la Mioveni şi 14.604 unităţi la fabrica Ford de la Craiova.

Raportat la întreg anul 2020, producţia de autoturisme a ajuns la 438.107 unităţi, în scădere cu 10,67% faţă de 2019, când s-au înregistrat 490.412 de unităţi.

Potrivit sursei citate, în funcţie de modelele auto, producţia de autoturisme are pe primul loc Dacia Duster – cu 183.286 de unităţi, urmat de Ford EcoSport & Puma (179.008 unităţi), Dacia Sandero (36.416), Dacia Logan (30.834) şi Dacia Logan MCV (8.663).

Pe de altă parte, datele publicate, în ianuarie, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că vânzările de maşini noi în România au scăzut cu 22,6%, în 2020, faţă de anul precedent, deşi înmatriculările de autovehicule au înregistrat creşteri în ultimele patru luni ale anului, iar comercializarea de autoturisme ecologice s-a majorat cu 103,5%.

Pe piaţa naţională, topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale), la finalul anului 2020, era condus de Dacia, cu 42.356 de unităţi, urmată de Renault – cu 11.796 de unităţi, Volkswagen (10.957 unităţi), Skoda (10.288), Ford (9.910) şi Toyota (6.870).

Analiza de specialitate relevă faptul majoritatea achiziţiilor de autoturisme înregistrate anul trecut în România au fost realizate de persoanele juridice, care acoperă 55% din total, restul (45%) revenind persoanelor fizice. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

România se situează, în 2020, pe poziția 15 în UE în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme noi

Publicat

România se situează, în 2020, pe poziția 15 din UE în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme noi, cu un volum de 126.351 unități, înregistrând a o scădere de 21,8% comparativ cu 2019, anunță ACAROM

În luna decembrie 2020. înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 3.3% față de decembrie 2019. atingandu-se un nivel de 1.031.070 unități.

În perioada ianuarie-decembrie 2020 se înregistrează scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi în toate țările din UE. Pe principalele piețe: Germania (-19.1%). Franța (-25.6). Italia (-27.9%). Marea Britanie (-29.4%) și Spania (-32.3%). au fost înregistrate cele mai importante scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi.

Volumul total al autoturismelor înmatriculate în UE a fost de 9.942.509 unități. o scădere de 23.7% față de 2019.

În ceea ce privește constructorii de automobile. cele mai multe autoturisme înmatriculate în total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 3.040.030 unități. în scădere cu 21,7%. urmate de grupul PSA cu 1.718.656 unități. în scădere cu 30,3% și de Grupul Renault cu 1.227.884 unități. în scădere cu 25,7% (din care Dacia: 405.472 unități și o scădere de 30,2% față de 2019). Autoturismele marca Ford au reprezentat în 2020 un număr de 654.729 unități noi înmatriculate. în scădere cu 31,7% față de 2019.

 

Sursa: Mediafax

Citește mai departe

ACTUALITATE

Prima ţară din lume unde maşinile electrice reprezintă peste 50% din noile înmatriculări

Publicat

Norvegia a devenit prima ţară din lume unde maşinile electrice reprezintă peste jumătate din noile înmatriculări, scrie Ziarul Financiar.

În ciuda faptului că pandemia de COVID-19 a dus la întârzieri pentru lansările mai multor modele, automobilele electrice constituie 54,3% din înmatriculările de anul trecut, de la 42,4% în 2019, potrivit Opplysningsradet for Veitrafikken (OFV, Consiliul pentru Traficul Rutier din Norvegia).

În decembrie, vânzările de autoturisme electrice au reprezentat 66,7% din total, numerele fiind alimentate de lansarea unor modele noi, spune OFV.

În mod ironic, Norvegia – cel mai mare producător de petrol din Europa de Vest – plănuieşte ca toate maşinile noi să prezinte „zero emisii” până în 2025.

Spre deosebire de maşinile pe bază de motorină sau benzină, automobilele „verzi” sunt scutite aproape în totalitate de taxe pe teritoriul ţării nordice, ceea ce înseamnă că preţurile devin tot mai competitive.

Cele mai bine vândute modele din Norvegia sunt Audi e-tron, Tesla Model 3, Volkswagen ID.3 şi Nissan Leaf – toate fiind complet electrice.

În ciuda avantajului pe care îl are în faţa celorlalte ţări din lume, Asociaţia Vehiculelor Electrice din Norvegia crede că pragul de 54,3% putea fi cu mult depăşit dacă „n-ar fi fost coronavirusul”.

Analiştii din cadrul HSBC, cea mai mare bancă din Europa, sunt de părere că Norvegia şi Suedia pot surclasa o bună parte din restul ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte recuperarea economică, ţinând cont aici de faptul că cele două naţiuni au susţinut extrem de eficient business-urile în ultimele luni.

Sursa: Mediafax

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate