EVENIMENT
FOTO: Șofer vitezoman, transformat de polițiștii din Olt în pieton. A fost prins cu viteză de trei ori mai mare decât limita legală
Un șofer vitezoman a fost transformat de polițiștii din Olt în pieton, după ce a fost prins gonind cu viteză de trei ori mai mare decât limita legală.
Potrivit IPJ Olt, sâmbătă, 17 septembrie, în jurul orei 15:30, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurat activități specifice pe DN 64, în localitatea Colibaci, au depistat în trafic un autoturism care circula cu viteză.
Aparatul radar a indicat 152 de kilometri la oră pe un sector de drum unde limita maximă de viteză era de 50 de kilometri pe oră.
Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Drăgășani, județul Vâlcea.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei.
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o prioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
EVENIMENT
Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro
Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.
Acest...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
Prostituate aduse la Cluj
Din probele administrate în cauză a rezultat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.
Din cadrele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
