EVENIMENT
FOTO: Tamponare CROMATICĂ, în lanț, lângă Craiova
Accident luni pe DN65, lângă Craiova.

Polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 51 ani din Craiova ar fi intrat în coliziune, din spate, cu un autoturism care circula în aceeași direcție de mers, pe care l-ar fi proiectat în autoturismul care circula în fața sa.
În urma evenimentului rutier, un bărbat de 55 de ani, din Craiova, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital conștient și cooperant.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
EVENIMENT
38 de locuitori din Unguraș vor primi câte 20.000 de euro pentru eficiență energetică. Primarul Alin Rotar: A fost un efort mare
38 de locuitori au comunei Unguraș din județul Cluj au fost declarați eligibili în cadrul programului REPowerEU – Componenta 17, a anunțar primarul comunei.
Aceștia vor primi fiecare câte un voucher de 20.000 de euro pentru lucrări de eficientizare energetică.
Ce lucrări vor fi decontate cu voucherul de 20.000 de euro
Potrivit primarului comunei Unguraș, Alin Rotar, fondurile vor acoperi intervenții…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Consiliul Concurenței: măsura plafonării adaosurilor comerciale la produse alimentare a depășit termenul legal
Consiliul Concurenței: Măsura plafonării adaosurilor la anumite categorii de produse alimentare a depășit termenul legal de aplicare în conformitate cu Legea Concurenței. Această măsură este justificată doar de situații absolut excepționale, se arată în Raportul privind evoluția concurenței în sectoare cheie, lansat de Consiliul Concurenței.
Prin această situație, se amplifică riscurile de a genera efecte nefavorabile asupra pieței și a conduce la adaptări nedorite ale…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Daniel David cere analiză la Liceul Bălcescu din Cluj, unde ar fi fost un incident violent. Directorul neagă. ISJ: Dezinformare
Ministrul clujean al Educaţiei, Daniel David, a solicitat o analiză a modului în care „au răspuns reprezentanții Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca și autoritățile educaționale locale la cazul unui incident petrecut recent în școală”.
Potrivit unor informații apărute în spațiul public, un copil mic ar fi fost bătut și umilit de colegi și s-ar fi ales cu un deget rupt. Atât directoarea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un incendiu a izbucnit duminică, 16 noiembrie, în jurul orei 21.00, pe raza localității Petrești.
Din primele informații, pompierii din Sebeș intervin pe strada Mihai Viteazul, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. Potrivit reprezentanților ISU Alba, incendiul se manifestă la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.
La fața locului pompierii intervin pentru localizarea și stingerea în totalitate a focului.
Pompierii din…
Citește mai mult pe Alba24.ro


