EVENIMENT
FOTO: Terapia cu anticorpi monoclonali, administrată pentru prima dată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu
Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată, în premieră, vineri, unui pacient internat în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a unităţii medicale, pacientul care a beneficiat de terapia respectivă are 58 de ani şi întruneşte criteriile prevăzute de către specialiştii comisiei de boli infecţioase a Ministerului Sănătăţii pentru a primi aceste antivirale. Medicaţia ajută pacienţii infectaţi şi care sunt la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe.
"Bărbatul a fost internat vineri la secţia de Boli Infecţioase a SJU Târgu Jiu. Echipa medicală care se ocupă de caz a decis, potrivit anamnezei şi investigaţiilor, că este oportună administrarea de anticorpi monoclonali.
Pacientul a efectuat, în trecut, un dublu transplant renal, are o formă uşoară spre medie de COVID-19, a venit cu o saturaţie bună de oxigen, fiind eligibil pentru acest tratament. Pacientul se află în primele zile de la contactarea infecţiei cu SARS-CoV-2", se arată în postarea SJU.

Unitatea medicală a primit 16 doze de anticorpi monoclonali din partea Ministerului Sănătăţii. Agerpres
sursa foto: Facebook / Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
EVENIMENT
Vacanța de schi a început pentru elevii din trei județe din țară. Când vor intra în vacanță copiii din Alba
Vacanța „de schi” a început de luni, 9 februarie, pentru elevii din trei județe din țară. Potrivit calendarului, elevii din Cluj, Timiș și Bistrița-Năsăud vor avea o săptămână de vacanță, între modulele 3 și 4 de cursuri. Elevii din județul Alba vor intra în vacanța de schi în perioada 23 februarie – 1 martie.
Săptămâna de vacanță mobilă, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, este programată în intervalul 9 februarie – 1...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, în următoarele ore, valabile pentru zone din Banat şi Transilvania, printre care și localități din județul Cluj.
Vizibilitate chiar sub 50 de metri
Conform prognozei de specialitate, până la ora 11:00, ceaţa densă va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Unele medicamente pot lipsi temporar din farmacii, în acest an. Ce spune Ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avertizat duminică că pot apărea și în acest an discontinuități în aprovizionarea cu anumite medicamente la farmacii, însă a subliniat că aceste probleme nu sunt generate de lipsa fondurilor sau a unui cadru legislativ adecvat, ci de dificultăți în procesul de producție.
„Mai apar crize din discontinuități de producție. Există perioade în care producătorul nu alimentează farmaciile pentru o săptămână-două cu anumite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Situație rară la Curtea de Apel Alba: Fosta iubită a lui Kreiner este și parte vătămată, dar și inculpată într-un alt dosar penal
Fosta concubina a omului de afaceri Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi, va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia, în calitate de suspect într-un alt dosar penal. De asemenea acesta și parte vătămată în dosarul care deja se judecă la instanța din Alba Iulia, cazul crimei omului de afaceri din Sibiu.
Însă, acesta a fost recent arestată preventiv (într-un dosar penal distinct) la cererea procurorilor din Sibiu, fiind cercetată pentru complicitate la omor calificat.
Femeia a făcut...
Citește mai mult pe Alba24.ro
