Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Tineri reţinuţi pentru tâlhărie, în Lupeni. L-au lovit pe un bărbat şi i-au furat bunuri din apartament

Publicat

retinuti talharie lupeni

Doi tineri, unul dintre ei minor, din Lupeni, au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată. Poliţiştii i-au prins în urma unor percheziţii la care au participat şi agenţi ai Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara.

Potrivit IPJ Hunedoara, în 25 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Lupeni, despre faptul că în 23 ianuarie, în jurul orei 16.00, a fost atacat de o persoană necunoscută. A relatat că a ieşit de la serviciu, s-a oprit într-un bar, a consumat alcool, apoi s-a îndreptat spre casă şi când a ajuns în faţa apartamentului său, în momentul în care a introdus cheia în ușă, a fost lovit din spate, în zona capului, de către o persoană necunoscută şi a fost împins în locuință.

În apartament, bărbatul a fost lovit în continuare de către doi tineri care, sub amenințarea unui cuțit i-au sustras 640 de lei, două  telefoane mobile, un televizor și un sistem audio, precum şi mai multe sticle de băuturi alcoolice.

electronice furate

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma activităților desfăşurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, au fost identificaţi  doi tineri din localitate, unul în vârstă de 21 de ani şi un minor în vârstă de 16 ani, bănuiţi de comiterea faptei.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în  23 ianuarie, cei doi au urmărit partea vătămată de la barul unde acesta a consumat băuturi alcoolice, până în scara blocului unde locuieşte, iar când au ajuns la apartamentul acestuia, l-au lovit în zona capului, după care au pătruns în locuinţă, unde, profitând de faptul că bărbatul se afla în stare de ebrietate, l-au lovit din nou, l-au transportat și imobilizat pe patul din dormitor, unde minorul, sub ameninţare, l-a deposedat de 140 de lei, un telefon mobil şi actele de identitate.

În acest timp, tânărul de 21 de ani a căutat prin locuință alte sume de bani. Cei doi au părăsit locuința, nu înainte de a-i mai sustrage persoanei vătămate un televizor, un sistem audio, mai multe sticle cu băutură, precum şi 500 de lei, de pe o noptieră.

În urma cercetărilor, poliţiştii au recuperat mai bine de jumătate din prejudiciul cauzat, bunurile sustrase fiind ridicate pentru cercetări, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, la locuinţele celor doi.

La percheziţii, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au beneficiat de  sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara. În baza probelor administrate, față de cei doi s-a luat măsura reținerii pentru o perioada de 24 de ore. Aceştia vor fi prezentați magistraţilor Judecătoriei Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi, cu privire la care există indicii că ar fi comis, pe raza municipiului Lupeni, infracţiuni de furt din societăţi comerciale.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cutremur de 3,7 grade în zona Vrancea, duminică după-amiază. Seismologii au revizuit magnitudinea și adâncimea

Publicat

cutremur cu magnitudinea 3,3 în această dimineață în zona vrancea.

Publicitate

Un cutremur s-a produs duminică, la ora locală 16:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, fiind resimțit slab în mai multe localități din sud-estul și centrul țării. Seismologii au revenit ulterior cu date actualizate, revizuind atât magnitudinea, cât și adâncimea la care a avut loc mișcarea tectonică.

Potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut o magnitudine...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe