Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Tomograf special cumpărat de primărie pentru copacii din Sibiu. Cât a costat aparatul

Publicat

Copacii din municipiul Sibiu au început să fie diagnosticaţi cu ajutorul unui tomograf special, cumpărat de primărie, cu 160.000 de lei, în scopul de a verifica starea de sănătate a arborilor, potrivit unui anunţ publicat pe pagina de socializare a instituţiei.

"Dacă îi vedeţi prin oraş pe colegii noştri instalând senzori şi ecrane colorate pe trunchiurile copacilor, să ştiţi că vrem să aflăm mai multe despre starea de sănătate a arborilor.

La Primăria Sibiu, am recepţionat recent tomograful pentru arbori, o investiţie în valoare de 160.000 lei.

Ca şi în cazul oamenilor, diagnoza arborilor se face prin ultrasunete.

Tomograful se fixează pe trunchiul copacului şi astfel datele sunt colectate, în timp ce un display afişează prin culori diferitele grade de descompunere la interior. Informaţiile sunt prelucrate ulterior printr-o aplicaţie computerizată, iar în funcţie de diagnosticul primit se decid măsuri de management, personalizate pentru fiecare arbore în parte", se arată în postarea celor de la Primăria Municipiului Sibiu.

Municipalitatea doreşte să ştie cât de sănătoşi sunt copacii, în aşa fel încât să nu pună în pericol cetăţenii.

"Scopul diagnozei este acela de a face o analiză a stării de sănătate a arborelui şi a riscurilor asociate privind siguranţa populaţiei. De aceea, prioritară este verificarea arborilor aflaţi în proximitatea aleilor pietonale, a drumurilor publice, precum şi a altor spaţii cum sunt locurile de joacă şi terenurile de fitness sau sport.

Vrem să ştim cât mai multe detalii despre vitalitatea arborilor din oraşul nostru, precum şi măsurile care se impun în gestionarea acestora şi de aceea, le vom controla periodic starea de sănătate, alături de studenţi şi specialişti din mediul universitar, în cadrul unui parteneriat semnat cu Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu", se precizează în postare. Agerpres

 

Sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu / facebook.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

DNSC: Tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în continuă desfășurare

Publicat

dnsc: tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în

Publicitate

Campaniile de fraude prin platforme populare de mesagerie, precum WhatsApp, sunt în continuă desfășurare, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituției.

‘În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de WhatsApp compromis. Inițial, atacatorii transmit mesaje SMS către potențiale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

280 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 280 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA  LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla a fost reabilitat cu 7,5 milioane de lei prin PNRR

Publicat

botoșani: liceul „anastasie bașotă” din pomârla a fost reabilitat cu

Publicitate

Cei peste 370 de elevi ai Liceului ‘Anastasie Bașotă’ din Pomârla învață, începând de luni, într-o clădire reabilitată și modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Investiția se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei, care include atât refacerea imobilului, cât și dotarea sălilor de curs cu mobilier nou și materiale didactice de ultimă generație. De asemenea, încălzirea unității de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe