Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Transport cu microbuze electrice, în centrul istoric al municipiului Sibiu. Proiect de peste 11 milioane lei

Publicat

Primăria Sibiu a semnat cu ADR Centru un contract prin care în centrul istoric al municipiului va fi introdusă o linie de transport cu minibuze electrice, o alternativă celor care se deplasează cu autovehiculul personal. Valoarea investiției este de peste 11 milioane de lei.

Prin șase proiecte, a căror valoare totală cumulată se ridică la peste 43 milioane euro, în municipiul Sibiu se va implementa un important sistem de mobilitate urbană, ce presupune modernizări de străzi, achiziționarea mijloacelor de transport nepoluante, desenarea unor trasee ”verzi” pentru transportul public în zona centrală și susținerea deplasărilor în oraș cu biciclete sau pietonal.

Un prim pas a fost făcut prin contractarea proiectului de modernizare a Căii Dumbrăvii, iar acum a venit rândul ”Liniei verzi”. Cererea de finanțare pentru realizarea inițiativei ”Linia verde de transport public a municipiului Sibiu” – a cărei valoare totală este de peste 11,45 milioane de lei – s-a transformat în certitudinea unui nou proiect REGIO în Sibiu, pentru creșterea mobilității urbane în centrul istoric al orașului. Contractul de finanțare a fost semnat în 20 februarie, la sediul Primăriei municipiului, de către primarul Astrid Cora Fodor și Simion Crețu, directorul general ADR Centru.

“Centrul istoric al orașului este un ansamblu foarte valoros pe care îl punem în valoare și pe care trebuie să îl protejăm. În plus față de investițiile în reabilitarea imobilelor de patrimoniu aflate în proprietatea Municipiului, extinderea zonelor pietonale și construcția de parcări de mare capacitate la periferia centrului istoric, o altă modalitate de a proteja frumusețea și valoarea centrului istoric este crearea unei linii “verzi” de transport public. Scopul este acela de a reduce numărul de autovehicule care circulă în centrul istoric, oferind prin această linie de transport cu minibuze electrice o alternativă celor care se deplasează în centru cu autovehiculul personal”, a declarat primarul Astrid Cora Fodor, în momentul semnării contractului de finanțare.

Cererea de finanțare cu titlul ”Linia verde de transport public a municipiului Sibiu” a obținut fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional (REGIO) 2014-2020, Axa Prioritară 4, Obiectiv Specific 4.1, privind reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ, prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Valoarea totală a investiției este de 11.450.943,18 lei, din care suma nerambursabilă solicitată este de 8.838.352,62 lei, diferența fiind reprezentată de contribuția Primăriei sibiene la cheltuielile eligibile și la cele neeligibile ale proiectului. Se estimează ca lucrările să se finalizeze până în data de 30 iunie 2021.

”În urmă cu câțiva ani s-au finalizat lucrările din centrul municipiului Sibiu, prin reabilitarea a opt străzi, între care și Turnului, Faurului, Ocnei. Tot în precedenta perioadă de finanțare am avut și proiectul de modernizare a viaductului de pe Calea Șurii Mici. Au fost primii pași pentru crearea unui sistem modern de transport, care va cuprinde aceste două proiecte: cel de acum, de creare a unei linii pe care să circule doar microbuze electrice și cel prin care vor fi achiziționate autobuze moderne și performante, prietenoase cu mediul. La acestea se vor adăuga și altele, pentru dezvoltarea mobilității pe biciclete și în sistem pietonal. La sediul ADR Centru am analizat șase cereri de finanțare, dintre care avem acum contractate două, celelalte fiind în analiză la Autoritatea de Management a Programului REGIO. Iată că municipalitatea sibiană înțelege să dezvolte eficient transportul urban, pe baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, în concordanță cu strategia de dezvoltare integrată. Aceste aspecte vor fi percepute cât mai curând de cetățeni, care vor vedea astfel preocupările noastre comune pentru creșterea calității vieții”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Detalii privind sistemul de transport din centrul municipiului Sibiu:

Proiectul ”Linia verde de transport public a municipiului Sibiu” își propune creșterea mobilității urbane prin introducerea transportului ecologic cu minibuze în centrul istoric al orașului. Proiectul include achiziția a 5 minibuze electrice cu capacitate de 30 de locuri fiecare, achiziția unor stații corespunzătoare pentru încărcarea minibuzelor electrice, dotarea stațiilor care vor fi amenajate pe această linie verde cu sisteme de informare a călătorilor, implementarea unui sistem de supraveghere video și wi-fi în minibuze, precum și amplasarea de automate stradale pentru eliberarea tichetelor de călătorie cu aceste vehicule nepoluante.

Linia verde va avea 13 stații pentru autobuzele electrice: Gară, Constituției, Parcul Tineretului, Muzeul de Științe Naturale, Nufărul, Piața Unirii (în vecinătate cu str. Nicolae Bălcescu), Mitropoliei (capăt), Alexandru Odobescu, Piața Cibin, Strada Turnului, Strada Ocnei, Strada Ocnei (Independența), Str. Nicolae Teclu (Apollo). Durata unei curse va fi de 20 de minute, la o viteză de 15 kilometri pe oră, iar beneficiarul finanțării estimează că numărul de curse necesare pentru satisfacerea cererii de transport este de 37. Întregul traseu va fi de cinci kilometri, patru microbuze electrice vor fi folosite pentru parcurgerea sa, unul rămânând permanent de rezervă. La capăt de linie va fi amenajată o stație de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice, iar la autobaza operatorului de transport public vor exista stații de încărcare lentă.

”Linia verde” va avea traseul:  pornire de la Gară, apoi strada General Magheru – Constituţiei – Bulevardul Corneliu Coposu – Piaţa Unirii – strada Tribunei – Mitropoliei – Alexandru Odobescu – Mătăsarilor – Piaţa Cibin – strada Malului – Turnului – Faurului – Ocnei – Nicolae Teclu și apoi Regele Ferdinand, urmând ca ruta să se încheie tot la Gară. Linia verde de transport va deține culoar exclusiv de rulare, acolo unde dimensiunea străzilor o permite. În celelalte cazuri linia verde va fi marcată pe carosabilul comun. Cetățenii au cerut modernizarea sistemului de transport în comun, iar Primăria din Sibiu a pregătit două proiecte finanțate din fonduri europene: de modernizare a transportului public cu 40 de autobuze noi și prin introducerea acestei linii verzi de transport în centrul istoric. Destinate atât sibienilor cât și turiștilor, minibuzele care vor circula în zona centrală a orașului vor asigura legătura între Gară și viitoarea parcare subterană din zonă, centrul orașului și Piața agroalimentară Cibin, unde ar putea fi realizată o a doua parcare subterană.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Memorialul Ipotești: Ateliere de lectură și scriere 7-12 iulie 2025

Publicat

memorialul ipotești: ateliere de lectură și scriere 7 12 iulie 2025

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție de cultură în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează în perioada 7-12 iulie 2025 ediția anuală a Atelierelor de lectură și scriere, proiect cultural adresat elevilor de gimnaziu și liceu. Îndrumătorii celor două serii de ateliere dedicate poeziei și prozei vor fi scriitoarea Camelia Toma (poezie) și scriitorul Dumitru Crudu (proză).

Camelia Toma va lucra…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Concediile medicale eliberate în timpul minivacanțelor, verificate la nivel național. Ministrul Sănătății susține că există suspiciuni cu privire la unele cazuri

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Controale în toată țara pentru concediile medicale acordate în perioada minivacanțelor. Ministrul Sănătății spune că ”par suspecte”. Alexandru Rogobete, a anunţat joi că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica „în detaliu” situaţia concediilor medicale.

Predispoziția la ”îmbolnăvire” a unor angajați crește și mai mult în apropierea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsurile incluse în programul de guvernare vor fi concretizate prin proiecte de lege și ordonanțe. Termenul pentru implementare a fost anunțat de ministrul Finanțelor.

Publicat

măsurile incluse în programul de guvernare vor fi concretizate prin

Publicitate

Măsurile prevăzute în programul de guvernare vor fi transpuse în proiecte legislative și ordonanțe, cu termen de finalizare stabilit pentru 1 august, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

”Măsurile cuprinse în programul de guvernare vor fi în perioada următoare transformate în proiecte legislative, ordonanțe, pe care Ministerul le va promova. Și, bineînțeles, respectând termenele care există în programul de guvernare, vom…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Se anulează toate zborurilor către și dinspre Emiratele Arabe Unite efectuate de compania Wizz Air

Publicat

se anulează toate zborurilor către și dinspre emiratele arabe unite

Publicitate

Wizz Air a confirmat anularea tuturor zborurilor către și dinspre Emiratele Arabe Unite joi, în conformitate cu decizia anunțată marți de Wizz Air Group de a suspenda temporar toate cursele spre această destinație până la data de 30 iunie.

Compania Wizz Air Abu Dhabi, un joint venture între Wizz Air din Ungaria și fondul suveran de investiții din Abu Dhabi (ADQ), a confirmat că toate zborurile operate către și dinspre Emiratele Arabe Unite au fost…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe